Potrivit sursei citate, la manifestările care se vor desfăşura la Iaşi pe 24 Ianuarie au fost invitaţi să participe liderii partidelor politice, ai Curţii Constituţionale, politicieni, reprezentanţi ai instuţiilor administrative locale şi centrale. De asemenea, a fost invitată să participe Natalia Gavriliţa, premierul Republicii Moldova.
"În 1859 Iaşul a fost practic locul în care s-a născut România. Avem multe invitaţii date către toţi demnitarii importanţi ai României. Avem deja şi primele confirmări. În proporţie de peste o sută de procente va ajunge şi premierul Nicolae Ciucă", a declarat primarul Mihai Chirica.
Citește și: Un scurtcircuit a provocat un incendiu în mijlocul nopții care a ars o locuință și o motocicletă
Conform programului, manifestările vor debuta la ora 10,00 cu un concert intitulat "Noi suntem români!". Acesta va fi urmat de un Te Deum, discursuri ale oficialităţilor, depunere de coroane de flori la ansamblul statuar al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, o paradă militară, intonarea Horei Unirii şi hora populară. După aceea, coloana oficială se va îndrepta spre Mănăstirea Trei Ierahi, unde este înmormântat domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
Citește și: Spătaru: Mediul de afaceri are nevoie de sprijin pentru a putea depăşi perioada foarte grea
"E un şir de evenimente care a devenit tradiţional pentru întreaga Moldovă şi aşteptăm cât mai mulţi oameni să participe. Mesajul meu este unul de linişte şi de a nu transforma această sărbătoare naţională într-o oportunitate pentru anumite persoane sau partide. Nu sunt oportunităţi politice. Îndemnul meu este să fie cât mai mulţi cetăţeni. Vom da şi o plăcintă celor care vin în faţa statuii lui Cuza. Acest lucru se va întâmpla pe strada Lăpuşneanu. Desigur, îndemnul meu pentru ieşeni este să aducă şi copiii pentru a putea transmite acest naţionalism local şi naţional de la o generaţie la alta", a mai declarat primarul Mihai Chirica, scrie Agerpres.