Peste 500 de imobile din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate
Peste 500 de imobile din Capitală rămân fără agent termic pentru lucrări de remediere a unor avarii pe conductele rețelei de termoficare produse în mai multe zone.
Potrivit unui comunicat al Companiei Municipale Termoenergetica București transmis luni, furnizarea agentului termic a fost sistată către cinci puncte termice (79 de blocuri și un agent economic), de luni dimineața, până joi, ora 23:00, pentru lucrări de remediere a avariilor la rețeaua termică primară - conducta Dn 600 mm, pe Bulevardul Basarabia din Sectorul 2.
Citește și: Cum să-ți încălzești casa mai eficient, fără să crească factura la gaze. De ce să pui covor din lână
Peste 500 de imobile din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate
La rețeaua termică primară - conductă Dn 400/700 mm, pe Șoseaua Ștefan cel Mare și Bulevardul Lacul Tei din Sectorul 2 se vor executa lucrări de întregire a rețelei termice în cadrul Lotului 5 - Obiectiv 5 și, în paralel, de remediere a avariilor pentru care furnizarea agentului termic a fost sistată către zece puncte termice (102 blocuri), de luni dimineața, până miercuri, ora 23:00.
Citește și: FOTO Cum reduci factura la curent la bloc: Montezi panouri fotovoltaice la geam. De câte e nevoie
La rețeaua termică primară - conductă Dn 400/500 mm, pe Șoseaua Pantelimon și Strada Slt. Cristescu Dima din Sectorul 2, se vor face lucrări de remediere a avariilor ce impun sistarea furnizării agentului termic către șase puncte termice (98 de blocuri), de miercuri, ora 09:00, până vineri, ora 23:00.
Furnizarea agentului termic către nouă puncte termice (106 blocuri și un agent economic) este oprită, de luni dimineața, până miercuri, ora 23:00, pentru lucrări de remediere a avariilor la rețeaua termică primară - conducta Dn 600 mm, pe Bulevardul Alexandru Obregia din Sectorul 4.
La rețeaua termică primară - conductă Dn 500 mm, pe Strada Sg. Nițu Vasile din Sectorul 4 se vor realiza lucrări de remediere a avariilor care impun sistarea furnizării agentului termic către opt puncte termice (95 de blocuri), de marți, ora 09:00, până joi, ora 23:00.
Furnizarea agentului termic către trei module termice, un punct termic și Spitalul Universitar a fost oprită, de luni dimineața, până vineri, ora 23:00, pentru lucrări de remediere a avariilor la rețeaua termică primară - conductă Dn 500 mm, pe Strada Ana Davila din Sectorul 5.
La rețeaua termică primară - conductă Dn 500 mm, pe Șoseaua Panduri din Sectorul 5 se vor realiza lucrări de remediere a avariilor ce impun oprirea furnizării agentului termic către două module termice și două puncte termice, de luni dimineața, până joi, ora 23:00.
Furnizarea agentului termic către două puncte termice (24 de blocuri) va fi sistată, de marți, ora 09:00, până miercuri, ora 23:00, pentru lucrări de remediere a unei avarii la rețeaua termică primară - racordul punctelor termice '5 Deșișului'și 'SC 4/5' - conductă Dn 300/200 mm, pe Strada Cetatea de Baltă din Sectorul 6.
La rețeaua termică primară - racordul modulelor OD6, T9 și al Grădiniței nr. 272 - conductă Dn 80 mm, pe Bulevardul Timișoara din Sectorul 6 se vor face lucrări de remediere a unei avarii la racordul Grădiniței nr. 272, ce impun sistarea furnizării agentului termic către două module (trei blocuri), de miercuri, ora 09:00, până joi, ora 22:00.
Furnizarea agentului termic va fi oprită, de joi, ora 09:00, până vineri, ora 22:00, pentru lucrări de remediere a unei avarii la rețeaua termică primară - racordul punctelor termice 5 și 5A Placare, conductă Dn 200 mm, pe Bulevardul Iuliu Maniu din Sectorul 6.
Echipele de intervenție sunt în teren și vor lucra pentru executarea cât mai rapidă a operațiunilor necesare reluării furnizării agentului termic în zonele afectate, anunță Termoenergetica.
Termenele inițiale de repunere în funcțiune a sistemului de termoficare sunt estimate înainte de deschiderea șantierelor și decopertarea galeriilor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, ce este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor, se explică în comunicatul citat.
Clienții au la dispoziție informații prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442. Alte detalii se pot obține la 0800.820.002, precum și prin aplicația Termoalert.