Laborator de droguri sintetice descoperit la Braşov. De necrezut ce au găsit poliţiştii

DE Florin Budescu | Actualizat: 21.06.2025 - 18:42
Laborator de droguri sintetice descoperit la Braşov. De necrezut ce au găsit poliţiştii - Foto: Profimedia Images
Laborator de droguri sintetice descoperit la Braşov. De necrezut ce au găsit poliţiştii - Foto: Profimedia Images
Un agent de pază are grijă de sacii cu cocaină, la o conferinţă de presă a DIICOT - Foto: Profimedia Images (Imagine cu caracter ilustrativ)
Un agent de pază are grijă de sacii cu cocaină, la o conferinţă de presă a DIICOT - Foto: Profimedia Images (Imagine cu caracter ilustrativ)

Unul dintre cele mai mari laboratoare de producţie ilegală de droguri sintetice din România a fost descoperit de poliţişti şi procurori, într-un depozit din judeţul Braşov.

SHARE

Două persoane acuzate că ar fi procurat mari cantităţi de substanţe chimice, din categoria precursorilor, ce urmau să fie folosite în procesul de obţinere de metamfetamină şi MDMA, au fost reţinute pentru tentativă de trafic de droguri de mare risc.

Poliţiştii DCCO, împreună cu procurorii DIICOT - Structura Centrală, au documentat activitatea infracţională a două persoane, de 36 şi 55 de ani.

Laborator de droguri sintetice descoperit la Braşov. De necrezut ce au găsit poliţiştii

Acestea au fost cercetate pentru infracţiunea de tentativă la trafic de droguri de mare risc, conform News.ro.

Potrivit anchetatorilor şi probelor existente, începând cu luna aprilie 2025, persoanele cercetate ar fi amenajat într-un depozit din judeţul Braşov un laborator de producţie de droguri de mare risc.

De asemenea, cele două persoane ar fi procurat mari cantităţi de substanţe chimice, din categoria precursorilor, ce ar fi urmat să fie utilizate în procesul de obţinere de metamfetamină şi MDMA.

Citeşte şi: VIDEO Tâlhărie în stil „Scary movie”, la Brașov. „Actorii” au fost arestați de polițiști

În urma percheziţiilor au fost descoperite şi ridicate 50 de kilograme de clorhidrat de calciu, 75 de kilograme de sodă caustică, 32 de bidoane a câte 25 de litri cu acid fosforic.

De asemenea, recipiente de mari dimensiuni, din sticlă, un generator de curent, un reactor cu agitator mecanic, precum şi alte recipiente din oţel prevăzute cu supape de presiune.

Un agent de pază are grijă de sacii cu cocaină, la o conferinţă de presă a DIICOT - Foto: Profimedia Images (Imagine cu caracter ilustrativ)

Anchetatorii au mai descoperit două bidoane cu câte 20 de litri de alcool izopropilic, 12 pungi conţinând PMK ethyl glycidate, butoaie de metal cu capacitate de 260 de litri.

Citeşte şi: Brașov: Zece copii, pasageri într-un microbuz, au ajuns la spital după un accident

Fiecare conţinea lichid, 16 saci în care erau cutii de carton, ce conţineau saci din plastic cu substanţă pulverulentă de culoare roz, mov, verde şi alb.

Raportat la substanţele şi echipamentele descoperite în locaţiile percheziţionate, rezultă că ar fi urmat începerea producerii unor droguri de mare risc, astfel intervenţia a avut loc înainte de a începe procesul de producţie.

Sâmbătă, 21 iunie, procurorii D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală au dispus reţinerea acestora, pentru 24 de ore, fiind sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă a persoanelor reţinute, pentru 30 de zile.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te