Escroc din Neamț, prins după ce s-a dat drept inspector ANAF și a înșelat un bărbat cu 32.000 de lei
Poliţiştii din judeţul Neamţ au deschis o anchetă după ce un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Roman, a semnalat că a fost sunat de o persoană necunoscută care s-a recomandat a fi inspector ANAF şi care l-a convins să îi transfere aproape 32.000 de lei.
„La data de 3 iulie, bărbatul ar fi fost apelat telefonic, de către o persoană necunoscută, care s-a recomandat a fi lucrător ANAF şi care sub pretextul că persoana vătămată ar trebui să recupereze o sumă de 4120 lei, TVA restant, de la o firmă pe care acesta o administrează, l-ar fi convins să transfere suma de 31.950 lei, din contul bancar al firmei pe care o administrează, într-un alt cont bancar”, au transmis, sâmbătă, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ.
Escroc din Neamț, prins după ce s-a dat drept inspector ANAF și a înșelat un bărbat cu 32.000 de lei
Poliţiştii au solicitat blocarea sumei de bani.
Citește și: O nouă escrocherie online îi lasă pe oameni faliți extem de rapid: „Te face să crezi că e reală”
De asemenea, ei au deschis dosar penal pentru înşelăciune.
Poliţiştii recomandă cetăţenilor să nu facă transferuri de bani în urma unor apeluri telefonice chiar dacă persoana se prezintă drept reprezentant al unei instituţii publice sau bănci, să verifice întotdeauna identitatea apelatului, să nu comunicate date bancare, parole, coduri de autentificare sau coduri primite prin SMS unor persoane necunoscute, potrivit Digi24.ro