Educație prin teroare. 16.000 de copii din România, abuzați numai în 2019

Copiii abuzați devin adesea părinți abuzatori. Cum putem ieși din acest cerc vicios?

„Nu mai sunt obraznică și nu-i mai supăr pe mama și pe tata“. „O să fac exerciții și o să învăț“. „Ce-am făcut astăzi a fost ieșit din comun“. „Nu mai sunt fițoasă“. „Nu mai sunt figurantă“. „Sunt cea mai obraznică fată din hotelul ăsta“.

O țară întreagă a văzut imaginile cu adolescenta de 14 ani, filmată de propriul tată, primar într-o localitate din Bistrița-Năsăud, în timp ce stătea dezbrăcată, în genunchi și cu mâinile ridicate, repetând printre lacrimi frazele de mai sus.

Anul trecut, peste 2.000 de copii au trecut prin astfel de abuzuri emoționale: peste 80 la sută s-au petrecut în familie, iar aproape 100 au avut loc în școli, conform Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA). Acestea sunt doar cazurile raportate, care au ajuns în atenția autorităților.

Tatăl abuziv, Traian Ogâgău, și-a sărbătorit recent victoria în alegerile locale, câștigând un al doilea mandat la Primăria Sângeorz-Băi, în timp ce este cercetat de Poliție pentru rele tratamente aplicate minorului.

Ogâgău și-a justificat gestul cu citate din Biblie și exemple din propria copilărie, dar și cu deja celebra frază românească „fiecare își educă familia cum consideră“.

„Violența nu este un act
înnăscut, este un act
învățat. Aici intervine
modelul: văd, învăț“.

Mihaela Dinu, psiholog Salvați Copiii

„Fiecare își apostrofează copilul sau îi aplică pedepse cum consideră el. Eu nu consider că am umilit-o. Decât să ajungă pe la vreo 18 ani o drogată, cum sunt unii copii de demnitari și de șmecheri, mai bine câte-o lecție din asta“, a susținut edilul pentru Știri de Bistrița.

Pe contul său de Facebook, a continuat: „Cine cruţă nuiaua îşi urăşte fiul, dar cine îl iubeşte are grijă să îl disciplineze, spune un proverb din Biblie. (...) Eu nu spun nimănui cum să-și educe sau să-și crească copiii, însă nici nu cunosc vreun părinte care să nu-și fi certat vreodată copiii.

Când îmi aduc aminte de biata mama, cum mă punea la colț pe coji de nucă sau pe boabe de porumb, pentru că eram neastâmpărat sau când rupea joarda din gard de-o luam la fugă cât vedeam cu ochii... fiecare dintre noi are astfel de amintiri din copilărie“.

11% dintre părinți își bat copiii „pentru binele lor“

Aproape 16.000 de copii au avut, la finele lui 2019, astfel de „amintiri din copilărie“: abuz fizic, sexual, violență emoțională, neglijare, exploatare, mai arată datele Protecției Copilului.

Nu puțini au fost cei care i-au luat apărarea primarului pe Facebook, chiar și fosta soție numărându-se printre ei. Unii au pus semnul egalității între dragoste și violență, alții au scris apăsat că nimeni nu are dreptul să intervină în familia altcuiva.

De altfel, un studiu din 2017, al organizației „World Vision“, arată că 12 la sută dintre părinții români consideră că bătaia este meritată când copilul vorbește sau se poartă urât, 11 la sută când e „pentru binele lui“, iar 9 la sută consideră că este justificată când micuții nu ascultă de părinți.

Mai mult, jumătate dintre cei care își lovesc copiii spun că este pentru binele acestora și doar trei la sută regretă și spun că se simt „oribil“ după o ieșire violentă.

Psihologul Mihaela Dinu atrage atenția că părinții violenți au fost copii abuzați.

Derulând înapoi, în 2013, 18 la sută dintre părinți mărturiseau că utilizează bătaia ca mijloc de corecție. Dar, în opinia lor, bătaia nu înseamnă „urecheat, lovit ușor cu palma“ (gesturi pe care mărturiseau că le-au făcut 38 la sută dintre părinți).

Pe de altă parte, 68 la sută dintre copiii intervievați povesteau că fuseseră bătuți de părinții lor (61% - cu palma; 16,6% - cu bățul, 13,7% - cu cureaua. Și mai șocante sunt, însă, cazurile în care copiii spuneau că au fost bătuți și cu lingura de lemn – 8,8%, cu o vergea din bucătărie – 3,95%, cu furtunul – 2,2%), conform unei cercetări sociologice la nivel național, efectuată de organizația „Salvați Copiii“.

„Da, eu îmi educ copilul, eu l-am făcut, eu îl educ, dar cum îl educ? Și autoritățile cred că trebuie să fie mult mai drastice pe aplicarea sancțiunilor și pe respectarea drepturilor copilului“, atrage atenția psihologul Mihaela Dinu, care coordonează programele de combatere a violenței asupra minorilor derulate de „Salvați Copiii“.

De ce scuzăm un comportament violent față de un copil?

Mihaela Dinu arată că abuzatorii sau cei care justifică abuzul au fost, la rândul lor, victime. Deși, la nivel formal, știm că abuzul este greșit, istoricul și mediul în care ne-am format determină felul în care reacționăm la abuz.

„De cele mai multe ori, persoanele care procedează astfel au fost ele însele victime și au fost abuzate, fie de același abuzator, fie au un istoric de abuz în viață, fie ne referim la cutume.

Sunt zone geografice în România care mențin astfel de cutume vechi de sute de ani, precum «femeia e supusă bărbatului“, „bărbatul ia decizii și este capul familiei».

Ar trebui să ne îngrijoreze, pentru că violența nu este un fenomen care rămâne în familie și trebuie să îl descurajăm la nivel social. Să înțelegem că și acele persoane care îi iau apărarea agresorului au nevoie de ajutor, iar în cazul în care faceți referire (cazul primarului din Sângeorz – n.r.) este vorba de mamă.

Mama, din punctul meu de vedere, este o persoană abuzată“, explică Mihaela Dinu, pentru Newsweek România.

Psihologul atrage atenția că, în afara cazurilor în care părinții au fost la rândul lor victime și violența „e singura modalitate de educație pe care o cunosc“, mai există și situația părinților care provin „din medii defavorizate, sunt lipsiți de educație și atunci nu au minime cunoștințe de educație a copilului“ sau „sunt persoane care sunt lipsite de controlul agresivității și al impulsivității“.

Newsweek România: De ce consideră unii părinți că merită copiii bătaie?

Mihaela Dinu: În momentul în care ei simt că micuții sunt vinovați, e o interpretare - „copilul a greșit și, ca să-și îndrepte greșeala, trebuie să primească o pedeapsă“. Deci ideea este „copilul a făcut ceva, eu am reglat printr-un act de violență“.

Eu am întâlnit în terapie părinți care și-au bătut copiii și care, fiind acolo, recunosc și că au nevoie de ajutor ei înșiși să-și regleze nivelul de anxietate, stres, să-și poată controla violența, propriile impulsuri și, târziu, dar recunosc că vina este la ei, nu la copil. Dar, dacă îi întrebam cu un an sau doi înainte, da, gândeau așa cum ați spus.

A meritat atunci. Poate gândi așa doar un părinte sau un adult care, în copilăria lui, a fost abuzat. Este o structură cognitivă care este adânc înrădăcinată, pe care el nu poate să o schimbe și pe care nici mediul nu l-a ajutat să o schimbe.

Dacă unui copil abuzat nu i se schimbă mediul, va deveni la rândul lui un abuzator?

Procentul cel mai mare, da, însă de la o anumită vârstă intervin educația și influența mediului, care este mai puternică decât cea a familiei în care a crescut; mă refer la adolescență, când copilul începe să acorde mai multă încredere grupului de prieteni și, dacă are factori pozitivi acolo, favorizanți, altfel de modele, este posibil ca el să le adopte pe acelea.

Dacă pleacă din familia de origine, se duce într-un alt oraș, își găsește o altă slujbă, un partener care să știe să îi limiteze aceste reacții de violență, șansele sunt ca acel adult să se poată schimba. Accentuez: mediul. Violența nu este un act înnăscut, este un act învățat, de asta vorbeam de model – „învăț, văd“.

Un copil abuzat are șanse să se recupeze fără terapie?

Este greu de spus, se poate recupera într-o oarecare măsură, dar trebuie schimbat mediul.

Rămânând într-un mediu abuziv, el nu cunoaște altă variantă, el așa se va forma, el își va dezvolta mecanisme de autoapărare prin violență.

El, la rândul său, va reacționa așa, pentru că este singurul model de comportament pe care îl știe.

Cum recunoaștem un copil abuzat

Psihologul Mihaela Dinu arată că, în cele mai multe cazuri, micuții care ajung în terapie la „Salvați Copiii“ sunt aduși acolo la recomandarea profesorilor, psihiatrilor sau chiar a părinților, însă nu pentru abuz.

De cele mai multe ori, psihologii descoperă abuzul în timpul evaluării și atunci încep intervenția.

Primarul Ogâgău scuză abuzul asupra fiicei sale cu citate din Biblie și cu deja celebrele cuvinte „fiecare își educă copilul cum vrea“

Din 2004, legea interzice abuzul asupra copiilor. Legea 272 ne face pe toți responsabili de bunăstarea copiilor și ne permite tuturor să sesizăm un abuz: „Orice persoană fizică sau juridică, precum și copilul pot sesiza direcția generală de asistență socială și protecția copilului din județul/sectorul de domiciliu să ia măsurile corespunzătoare pentru a-l proteja împotriva oricăror forme de violență, inclusiv violență sexuală, vătămare sau de abuz fizic sau mental, de rele tratamente sau de exploatare, de abandon sau neglijență.

Angajații instituțiilor publice sau private care, prin natura profesiei, intră în contact cu copilul și au suspiciuni asupra unui posibil caz de abuz, neglijare sau rele tratamente au obligația de a sesiza de urgență direcția generală de asistență socială și protecția copilului“.

Newsweek România: Cum ajunge un copil la terapie? Cât de des vin copiii să ceară ajutor când sunt victimele unui abuz?

Mihaela Dinu: Referirea se face din partea cadrelor didactice, fie a psihiatrilor, fie din partea părinților. În urma evaluării, stabilim diagnosticul și întocmim un plan de intervenție. În acord cu părintele intervenim.

Foarte puțini copii vin și spun „sunt abuzat sau sunt bătut acasă“. Noi, din evaluare, găsim niște semne ale abuzului și violenței sau cadrele didactice referă acele cazuri către noi, tot pentru că suspicionează un abuz sau violență în familie.

Ei ce simt când vin la terapie?

Este foarte important mesajul pe care îl primesc de la părinți sau de la persoanele de încredere care îi aduc la noi – „de ce mergem acolo la cabinet?

Ai o problemă școlară, ai rezultate slabe și vrem să înveți mai mult, fie că eu sunt foarte nervos ca părinte și nu mai pot să gestionez situația, fie tu ești furios ca și copil și haide să găsim o modalitate de a gestiona situația“.

116 111 Telefonul Copilului –
consiliere pentru copii;
0800.070.009 Family Tel
Salvați Copiii și ANDPDCA –
consiliere pentru părinți

E important motivul pentru care vin copiii și este importantă relația pe care copilul o creează cu terapeutul, astfel încât să se deschidă și să spună lucruri. Ședințele se petrec atât la comun, cât și separat, cu părinții și copilul.

Avem și situații care vin direct din cadrul DGASPC-urilor (direcțiilor de asistență socială și protecția copilului – n.r.), vin cu o anchetă socială de abuz, de decădere din drepturile părintești și ne dăm seama că acolo există abuz, dar, la cei mai mulți, nu, și descoperim noi pe parcurs.

Care sunt semnele care indică abuzul asupra unui copil?

Dacă este abuzat fizic, avem semne – vânătăi, contuzii și semnele mai „fine“ – timiditate, anxietate, rezultate școlare slabe, apatie, nu mai dorește să socializeze, are reacții de autoapărare când vrei să te apropii de el sau vrei să întinzi mâna să îi dai un pix sau o foaie, îl vezi după privire, după postura în care stă în fotoliu, după cum vorbește.

De aceea, noi avem
cursuri pe care le adresăm cadrelor didactice în recunoașterea unui abuz, cadrele didactice sunt primele care ar putea să sesizeze astfel de lucruri.

Anul trecut, câți profesori au venit să sesizeze astfel de situații?

Nu aș putea să vă spun în procente, dar mergem în școli, unde ținem cursurile cu profesorii și ne relatează despre cazurile lor de la clasă.

Ținem lecții cu acest subiect copiilor și sunt și profesori care referă către noi, nu le spun părinților: „duceți-vă, că acest copil este abuzat“, ci încearcă și invocă alte motive: rezultate școlare slabe, copilul se comportă diferit în clasă, ar fi bine să consultați un psiholog.

De ce? Pentru că nu lucrăm fără acordul părintelui sau al tutorelui legal. Atunci, e doar intermediere din partea cadrului didactic, nu poate să îl aducă el.

Și vi s-a întâmplat să aveți copii care să fi fost abuzați de un părinte care să-și dea acordul pentru terapie?

Da, dar nu a venit cu nevoia de terapie pe această parte, noi descoperim pe parcursul evaluării lucrul acesta. Practic, un părinte care și-a bătut copilul acasă nu s-a întâmplat să vină să-l aducă la terapie.

Foarte rare sunt aceste cazuri, când este un clic la nivelul părintelui și spune: „este vina mea că copilul meu a ajuns în această situație, undeva eu am greșit. Fie că am ridicat tonul, fie că am fost foarte strict, copilul a devenit timid, anxios“.

Și în cazul abuzului psihic – care sunt semnele care indică acest lucru?

O deformare a imaginii de sine, o lipsă de încredere, tendința de izolare sau, dimpotrivă, tendința de a reacționa impulsiv din dorința de autoapărare.

Pe partea cognitivă pot rămâne niște limitări – vizavi de acumularea cunoștințelor, o subdezvoltare, o substimulare din punct de vedere cognitiv, nu pot să cresc într-un mediu abuziv și să am la școală rezultate extraordinare – sunt excepții aceste cazuri.

Ce putem face dacă vedem un copil abuzat

„În cutuma noastră, a fi bătut este o rușine. În cazul unui copil, e și mai tragic. Dacă el și mama sunt victime ale violenței, cui să ceară ajutorul? Pe mamă o vede foarte vulnerabilă, nu se poate baza pe ea, tata e abuzatorul.

Unde să ceară ajutor? Pentru că, de cele mai multe ori, agresorul o abuzează și pe mamă, nu doar pe copil; mama nu are acel curaj de a lua copilul din mediu și de a pleca, sunt și situații în care ambii părinți abuzează copiii, atunci este o regulă de familie că «așa ne educăm copiii»“, explică Mihaela Dinu.

Și, atunci, pentru copii, de multe ori, singurele variante rămân fie să suporte până la majorat, fie să fugă de acasă – și ajungem să îi regăsim, de multe ori, drept copii ai străzii.

În multe situații, oamenii refuză să intervină atunci când văd că un copil este agresat fizic sau verbal de față cu ei. Mai exact, doar 23 la sută dintre români intervin atunci când văd un caz de violență; iar alți 37 la sută ar interveni dacă ar fi vorba de lovituri puternice.

15 la sută consideră că „nu este treaba mea“, conform studiului „World Vision“ din 2017. Educația, campaniile de informare și crearea unor structuri care să le vină în ajutor victimelor sunt mijloacele prin care putem opri abuzurile, arată psihologul.

Când suntem martori la un caz de violență, ar trebui să sunăm la 112. În cazul în care în proximitatea noastră (în bloc, pe strada pe care locuim, la școala unde ne ducem copiii) vedem copii bătuți sau care par să fi fost abuzați, putem face o sesizare la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC).