În acelaşi interval de timp, copiii care se află la schi vor beneficia de ski-pass gratuit, iar echipamentul va putea fi închiriat la jumătate de preţ.
Ninsorile din ultimele zile au permis ca în Straja să fie deschise trei pârtii de schi - Constantinescu, Platoul Soarelui şi Mutu, stratul de zăpadă bătut cu ratracul pe zona schiabilă măsurând peste 40 de centimetri.
Citește și: Două TIR-uri și o mașină au făcut accident pe DN6. 3 persoane au fost rănite în urma impactului
"Se poate schia în condiţii foarte bune, iar pârtiile primesc nota 9, pe o scară de la 1 la 10. Ne aşteptăm ca numărul turiştilor să ajungă la circa 2.500, la acest sfârşit de săptămână", a declarat, vineri, şeful Formaţiei Salvamont Lupeni-Straja, George Resiga.
Citește și: Un român a fost violat și pus să cerșească de un spaniol care-i promisese că îi va da de muncă
Pe de altă parte, el a atras atenţia turiştilor să nu se aventureze pe traseele din afara staţiunii, deoarece zăpada este instabilă şi există riscul producerii de avalanşe, în special în zonele înalte, de peste 1.600 metri, cu o pantă mai mare de 35 de grade.
"Recomandăm precauţie în abordarea schiului de tură în zonele înalte, deoarece nu există o coeziune între vechiul şi actualul strat de zăpadă. Riscul de avalanşă este prezent de la altitudini mai mari de 1.600 metri, pe pantele expuse la vânt. De aceea, îi sfătuim pe oameni să rămână în staţiuni sau pe domeniul schiabil, unde sunt în siguranţă", a completat şeful Salvamont Lupeni.
Turiştii pot urca în staţiunea Straja cu telegondola, parcarea din staţia de plecare a acesteia, în oraşul Lupeni, fiind gratuită, scrie Agerpres.