Ce se întâmplă cu prețul gigacaloriei în această iarnă? Anunțul de ultimă oră al Termoenergetica îi mai liniștește pe oameni. 11 obiective sunt în lucru în acest moment, fiind în diferite faze de finalizare.
Vor mai fi avarii însă acestea țin de funcționarea normală, spun oficialii companiei.
Ce se întâmplă cu prețul gigacaloriei în această iarnă? Anunțul de ultimă oră al Termoenergetica
Directorul general adjunct la Compania municipală Termoenergetica Bucureşti S.A., Adrian Ioniţoaei, a afirmat miercuri că "în viitorul apropiat, nu se pune problema măririi.
În momentul actual, suntem aproape gata cu toate şantierele, tot ce ţine de funcţionarea optimă a sistemului. Vor rămâne avariile care pot să apară în funcţionarea normală. Sunt 11 obiective la care se lucrează (...).
Unul a fost finalizat şi trei sunt în diferite faze de finalizare. Sunt lucrări de amploare", a precizat oficialul Termoenergetica, în cadrul unei dezbateri "Încălzirea locuinţei cu energie termică în sistem centralizat noiembrie 2024 - martie 2025", organizată de Mihai Mereuţă, preşedintele Ligii Naţionale a Asociaţiilor de Proprietari Habitat şi Asociaţia Casa Plus.
Citește și: 1.100 de blocuri din București, inclusiv de lux, fără apă caldă și căldură. Care sunt străzile
El a adăugat că datoriile Primăriei Capitalei faţă de Termoenergetica se ridică la aproximativ un miliard de lei.
De asemenea, și, Mihai Mereuţă, preşedintele Ligii Naţionale a Asociaţiilor de Proprietari Habitat şi Asociaţia Casa Plus, a afirmat că "în niciun caz nu se poate scumpi gigacaloria".
"Nu mă pot considera consumator activ şi să modifici costul în mijlocul iernii. Nimeni cu capul pe umeri nu poate lua decizia să modifice reducerea subvenţiei care să ducă la creşterea aceasta (...). Pe de altă parte, apare şi de la Guvern, pe surse, că se modifică TVA-ul (...). În mod cert, până în ianuarie nu o să modifice nimeni TVA-ul", a punctat Mereuţă.
Ce se întâmplă cu prețul gigacaloriei în această iarnă? Anunțul de ultimă oră al Termoenergetica - Foto: Freepik.com (rol ilustrativ)
Ce se întâmplă cu datoriile ?
Andrei Creci, directorul general al Asociaţiei de Dezvolare Intercomunitară (ADI) Termoenergetica Bucureşti - Ilfov, a afirmat că suma avansată de oficialul Companiei Termoenergetica nu este datoria Primăriei către Termoenergetica, ci datoria Companiei Termoenergetica către o altă companie de stat - Elcen.
Deci miliardul de care am auzit că se vorbeşte nu este datoria Primăriei către Termoenergetica, ci datoria Companiei Termoenergetica către o altă companie de stat Elcen. Aici trebuie să se reglementeze şi poate se face acea fuziune de care s-a tot vorbit. În acest moment, cele trei entităţi implicate, adică noi, ADI, Compania energetică a Municipiului Bucureşti şi Compania Elcen a Ministerului Energiei au creat, conform legii, o comisie de lucru şi au făcut o achiziţie comună pentru desemnarea consultantului în vederea fuziunii (...).Suntem pe calea cea bună", a subliniat Creci.
Citește și: Câtă căldură vor avea bucureștenii la bloc? CET-urile, din 1960, „le-am mai ciocănit”. Rețeaua, ciur
Ce responsabilitate are Termoenergetica?
În cadrul dezbaterii, reprezentanta Companiei Termoenergetica Bucureşti SA, Georgeta Niţescu, a vorbit despre livrarea apei calde la etajele superioare, precum şi despre preţul pe care compania îl solicită consumatorului, în condiţiile în care apa caldă şi căldura sunt furnizate la o temperatură necorespunzătoare, timp de mai multe zile.
"Responsabilitatea noastră este de a asigura apa caldă la baza blocului. Pentru verticală, există posibilitatea de a face un sistem de recirculaţie pe verticală. În proiectul de reabilitare a blocului a existat şi această realizare a recirculaţiei pe verticală, care asigura instantaneu apa caldă şi pe verticală (...).
Pentru stornarea unei cantităţi nelivrate, asociaţia, prin reprezentantul legal, poate să facă o solicitare pentru vizualizarea parametrilor şi în funcţie de aceştia, care trebuie să fie situaţi sub valoarea minimă de 50 de grade, se poate acorda o stornare pentru cantitatea neasigurată în anumite perioade", a detaliat Niţescu, conform Agerpres.
Cât costă gigacaloria în București?
Conform unei declarații recente a primarului Capitalei, 1.000 de lei costă gigacaloria în București.
Citește și: 2.200.000.000 € subvenționarea gigacaloriei în București, în 12 ani. Putea face 250 km de autostradă
„Gigacaloria costă real 1000 de lei, aproximativ, din care o treime plătesc bucureștenii, două treimi plătește primăria, bineînțeles din banii tot ai bucureștenilor, din impozitele și taxele lor.
În România, prețul pe care oamenii îl plătesc este între 250 și 600. Eu vă aduc aminte că până prin anii 2021 sau 2022, bucureștenii plăteau 120 de lei sau cam așa pe gigacalorie, noi am dus-o la 330 de lei.
A fost un calcul să n-o facem mai scumpă pentru că încă starea sistemului nu era suficient de bună. Acum pe măsură ce el se îmbunătățește e poate rezonabil să mai creștem puțin cât plătesc bucureștenii”, a precizat Nicușor Dan, conform Digi24.