Casa de Pensii nu vrea să pună în aplicare ordinul Violetei Alexandru privind adeverința de vechime

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 22.01.2020 - 16:33
Inquam Photos / Justinel Stavaru
Inquam Photos / Justinel Stavaru

Casa Națională de Pensii susține, într-un punct de vedere publicat pe site, că ordinul ministrului Violeta Alexandru are în vedere doar „vizualizarea informațiilor din REVISAL”, „nu utilizarea unor date cu rol de document, care să înlocuiască adeverințele”.

SHARE

Într-un punct de vedere publicat ca drept la replică pentru un articol de presă care anunța că nu mai este nevoie de adeverințe de vechime la pensionare, Casa Națională de Pensii susține că informația este „eronată”.  

„S-a indus în spațiul public informația eronată potrivit căreia " persoanele aflate în prag de pensionare nu mai sunt nevoite să obțină de la angajatori și să depună la dosar adeverințele care dovedesc vechimea în muncă". Vă solicităm rectificarea de urgență a informațiilor eronate, drept pentru care vă transmitem următoarea cerere pentru drept la replică.  Precizăm, în acest context, că Ordinul nr. 1783/2019 al ministrului muncii și protecției sociale are în vedere vizualizarea informațiilor din REVISAL și nu utilizarea unor date cu rol de document care să înlocuiască adeverințele prevăzute de legea pensiilor”, susține Casa de Pensii

Pe de altă parte, ministrul Violeta Alexandru a anunțat încă din 11 decembrie că a emis un Ordin prin care Autoritatea pentru Ocuparea Forței de Muncă, Autoritatea pentru Plăți și Inspecție Socială și Casa de Pensii să aibă acces de la 1 ianuarie 2020 acces direct în REVISAL pentru a vedea datele despre situația fiecărui angajat. 

„Nu accept ca o persoană care trebuie să primească, la timp, indemnizație, pensie, ajutor de șomaj să meargă personal după diferite adeverințe sau să aștepte ca o instituție să îi comunice alteia diferite informații.

Fac un prim pas de simplificare din respect pentru cetățean: toate instituțiile din coordonarea Ministerului Muncii iau, pe baza unei parole de acces, datele necesare despre situația solicitantului, direct din REVISAL", a scris Violeta Alexandru, ministrul Muncii, pe pagina sa de Facebook. 

Citește și: OFICIAL Ministerul Muncii: Acces mai simplu la adeverințele pentru dosarul de pensionare 

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te