Milioane de pensionari și persoane vulnerabile din România așteaptă încărcarea primei tranșe de 125 lei pe cardurile de alimente, în cadrul programului „Sprijin pentru România”.
Sprijinul se acordă pensionarilor și persoanelor cu venituri mai mici de 2.200 de lei. Plățile ar fi trebuit să se facă deja, dar au fost amânate. La fel cum a fost amânată indexarea pensiilor de la 1 ianuarie 2025 sau mica recalculare.
Și toate au fost amânate pentru o dată nedeterminată.
Pe forumuri oamenii se întreabă dacă banii pe cardul de alimente se mai dă anul acesta, mai ales că suntem deja la jumătatea anului.
În lipsa unei comunicări clare și oficiale din partea autorităților, în spațiul public au apărut informații contradictorii privind data exactă a viramentului.
Unii spun că banii vor intra începând cu 16 iunie, adică de azi.
Alți pensionari spun că s-au interesat la firmele care încarcă aceste carduri și susțin că plata ar putea fi făcută abia pe 1 iulie.
Un răspuns oficial pentru Newsweek nu confirmă cele 2 date.
Când se dă sprijinul la pensie de 125 lei pe card de alimente? Două date înaintate. Ce zice Guvernul
Situația a generat incertitudine, mai ales în rândul pensionarilor cu venituri mici, care se bazează pe această sumă pentru a-și acoperi o parte din cheltuielile lunare.
Deși Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) nu a emis încă un calendar oficial pentru tranșa din iunie, experiența anilor trecuți arată că încărcările se fac, de regulă, în a doua parte a lunii, în tranșe eșalonate pe județe, în funcție de procesarea logistică a cardurilor.
Citește și: Instanța ordonă creșterea pensiilor pentru pensionarii cu grupe și condiții speciale. „Nu amânați!”
Pe paginile de socializare s-a stârnit o întreagă isterie legată de plata celor 125 lei pentru alimente sociale.
Foto: Freepik (fotografie cu caracter ilustrativ)
Având în vedere starea de incertitudine în care se află atât de mulți pensionari, Newsweek a transmis o adresă către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru a vedea când intră banii pe carduri.
Instituția nu a precizat o dată clară când românii vor primi banii pe cardurile de alimente.
„Implementarea efectivă depinde de finalizarea procedurilor legale privind achiziția publică a serviciilor necesare: emiterea suporturilor electronice, achiziția produselor și distribuirea acestora.
Valoarea sprijinului pentru perioada 2025–2027 este de 125 de lei, sumă ce urmează a fi acordată o dată la 6 luni, conform prevederilor în vigoare.
După încheierea etapelor procedurale, MIPE va comunica public calendarul privind alimentarea cardurilor și categoriile vizate!”, a transmis MIPE.
Cine primește cardurile sociale?
Citește și: EXCLUSIV Creșterea pensiei la Mica Recalculare, amânată pe termen nedeterminat. Care e motivul?
Cardurile sociale pentru alimente și mese calde, încărcate o dată la șase luni cu suma de 125 lei, sunt acordate următoarelor categorii de persoane:
-
Pensionarii din sistemul public, inclusiv pensionarii de invaliditate sau anticipați, cu pensii sub sau egale cu 2.200 lei net/lună.
-
Persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu, care au venituri individuale lunare mai mici de 2.200 lei.
-
Familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei (ASF), conform Legii nr. 277/2010.
-
Familiile și persoanele singure care beneficiază de ajutor social conform Legii nr. 416/2001.
-
Persoanele fără venituri, aflate în evidențele primăriilor și încadrate în categoriile sociale vulnerabile.
Potrivit datelor oficiale din 2024, peste 2,4 milioane de români beneficiau de acest sprijin. În 2025, numărul ar putea fi chiar mai mare, în contextul în care recalcularea pensiilor a generat o serie de modificări care nu au fost întotdeauna în favoarea pensionarilor.
Cum pot fi folosiți banii și unde?
Suma de 125 lei poate fi folosită exclusiv pentru achiziția de alimente sau pentru mese calde, în magazinele și restaurantele partenere ale programului. Beneficiarii pot plăti cu cardul exact ca într-un magazin obișnuit, însă:
-
Nu se poate retrage numerar de pe card.
-
Nu pot fi achiziționate țigări, băuturi alcoolice, detergent, cosmetice sau alte produse non-alimentare.
-
Cardul este nominal și nu poate fi folosit de altcineva decât titularul.
Lista comercianților parteneri este disponibilă pe site-ul MIPE sau la primării, unde sunt afișate punctele de lucru participante.
Cât primeau pensionarii în 2024 și ce s-a schimbat în 2025?
În anul 2024, pensia minimă garantată (denumită și indemnizația socială pentru pensionari) era stabilită la 1.281 lei, iar valoarea punctului de pensie era de 2.032 lei.
Începând cu 1 ianuarie 2025, a intrat în vigoare noua lege a pensiilor — Legea nr. 360/2023 — care prevede recalcularea tuturor pensiilor pe baza unui nou algoritm, care ține cont de stagiul complet de cotizare și de contribuțiile efective.
Citește și: Toți pensionarii au pierdut 140 de lei la pensie. Cum le-a băgat statul mâna în buzunar?
Astfel, valoarea punctului de pensie a crescut la 2.279 lei, însă nu toți pensionarii au avut parte de majorări.
Din contră, în unele cazuri, pensionarii care au avut venituri mici și stagii incomplete au înregistrat scăderi ale pensiei de până la 200–500 lei, conform sesizărilor apărute în spațiul public.
În acest context, sprijinul de 125 lei oferit o dată la șase luni devine crucial pentru completarea veniturilor lunare ale pensionarilor cu venituri sub pragul de subzistență.