Printr-un proiect finanțat cu fonduri europene, mămicile din România pot primi 2000 lei bani pentru achiziționarea de materiale necesare îngrijirii nou-născutului.
Măsura de sprijin a fost introdusă încă de anul trecut, iar în prezent mamele încep să beneficieze de acest sprijin financiar.
Când intră banii pe cardurile de nou-născuți. Mămicile trebuie să depună documentele în maxim 3 luni
Ca alte ajutoare financiare, trebuiesc respectate anumite reguli pentru ca mămicile să primească banii. Este foarte important ca ele să depună documentele la Agențiile de Asistență Socială de care aparțin în maxim 3 luni de la nașterea bebelușului.
Plățile se fac diferențiat, în funcție de cum analizează comisiile dosarul. Sunt mame care au primit banii în 30 de zile, sunt femei care au primit banii în câteva luni.
Măsura este parte a unui program amplu de incluziune socială finanțat prin fonduri europene și implementat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).
Citește și: 15.000 lei, ajutor de la stat, pentru familiile care își doresc copii. Câți beneficiari sunt în 2025
Aceste tichete sunt oferite într-o tranșă unică, și pot fi utilizate pentru a cumpăra produse esențiale trusoului pentru nou-născuți, precum scutece, produse de igienă, articole vestimentare și echipamente sanitare sau medicale necesare atât copilului, cât și mamei.
Ajutoare financiare pentru mame
Inițiativa face parte din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, care își propune să sprijine anual aproximativ 15.000 de cupluri mamă-nou-născut din categorii sociale vulnerabile.
Perioada de implementare a acestei măsuri se întinde până în anul 2027, în limita bugetului disponibil și conform criteriilor de eligibilitate stabilite în cadrul programului.
„Prin acest program, dorim să susținem începutul de drum al celor mai vulnerabile familii din România. Este o investiție în demnitate și echitate socială”, a declarat un reprezentant al MIPE.
Foto: Freepik (fotografie cu caracter ilustrativ)
Cine sunt beneficiarii?
Citește și: Ajutor de la stat de 2.000 de lei pentru mame. Cum pot fi folosiți banii și când se virează sumele
Pentru a fi eligibile, mamele trebuie să fi născut începând cu data de 12 aprilie 2024 și să aibă un copil cu vârsta de cel mult trei luni. Beneficiarele trebuie să se afle într-una dintre următoarele situații:
* Să primească venit minim de incluziune;
* Să fie persoane cu dizabilități;
* Să se afle temporar în situații critice de viață (precum victime ale calamităților naturale, violenței domestice, sau alte riscuri sociale, stabilite prin anchetă socială);
* Să nu dețină acte de identitate;
* Să fie minore;
* Să fie cetățeni străini sau apatrizi veniți din zone afectate de conflicte armate.
În cazurile în care mama nu poate avea grijă de nou-născut, tichetele pot fi acordate reprezentantului legal al copilului.
Sprijin suplimentar pentru nașteri multiple
Pentru nașterile gemelare sau multiple, valoarea sprijinului se multiplică: fiecare copil nou-născut din familie va beneficia de suma de 2.000 de lei.
Citește și: 15.000 de lei ajutor de la stat pentru românii care stau la munte. Pentru ce pot fi folosiți banii
De exemplu, o mamă care naște tripleți va primi tichete în valoare totală de 6.000 de lei.
Cum se acordă tichetele?
Autoritățile locale au rolul-cheie în implementarea măsurii: primăriile întocmesc listele cu beneficiari eligibili și le transmit Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială.
După validare, tichetele sunt distribuite de către primării beneficiarilor, în format electronic.