Arhiva Securității devine digitală. CNSAS atrage fonduri europene pentru proiect
CNSAS va accesa fonduri europene nerambursabile pentru procesul de digitalizare a arhivei, a anunțat vicepreședintele Mădălin Hodor. Măsura vizează eficientizarea accesului la dosarele fostei Securități și conservarea documentelor istorice în format electronic.
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) va solicita, săptămâna viitoare, cu ocazia unei reuniuni ce se va desfășura la București.
Evenimentul are loc în cadrul Rețelei Europene a Autorităților Oficiale care Administrează Dosarele Poliției Secrete, fonduri europene destinate digitalizării dosarelor de interes public.
Vicepreședintele CNSAS, Mădălin Hodor, a declarat că România deține în perioada 2025-2026 președinția acestei rețele.
Arhiva Securității devine digitală. CNSAS atrage fonduri europene pentru proiect
Problema lipsei fondurilor cu care se confruntă instituția din subordinea Parlamentului este similară cu cea a autorităților din alte state care s-au aflat sub regimuri totalitare.
'Noi sperăm ca în urma acestei întâlniri să facem un apel comun către Parlamentul European pentru ca PE să conștientizeze că Europa are în aceste instituții instrumente pentru a contracara ascensiunea curentelor extremiste.
Pentru a promova istoria, pentru a combate fake news-ul istoric și ar fi util pentru UE să apeleze la aceste instituții și să le folosească în acest sens.
Fiindcă ele au expertiză și arhivă cu care pot contribui. În același timp, încercăm să solicităm finanțare europeană pentru a digitaliza arhive.
Acesta este un lucru extrem de important, pentru că publicul vrea acces cât mai ușor la aceste documente', a afirmat vicepreședintele CNSAS.
Mădălin Hodor a mai spus că instituția pe care o reprezintă a încercat să obțină fonduri pentru digitalizare prin diferite programe, însă demersurile nu au avut efectul scontat.
Citeşte şi: A fost aprobat bugetul pentru CNSAS. Câți bani primesc cei care se ocupă de arhiva fostei Securități?
'Este foarte greu să apelezi la aceste fonduri ca instituție care gestionează o arhivă. Sunt alte priorități. Întotdeauna te bați cu alte lucruri care sunt mai important de făcut.
Dacă s-ar face o linie de finanțare dedicată doar digitalizării, pentru ca documentele să poată fi scanate, puse online, să poată fi accesate de oricine mult mai repede, cred că ar fi un pas în direcția bună', a menționat vicepreședintele CNSAS.
Mădălin Hodor, alături de alți reprezentanți ai CNSAS, a fost prezent joi, la Tulcea, la dezbaterea 'DOSAR TULCEA - TULCEA înainte de 1989.
Citeşte şi: Demetriade, consilier CNSAS acuză o manipulare în cazul Crin Antonescu. „Nu a dat nicio declarație”
Documentele securității din arhiva C.N.S.A.S.', organizată de Primăria municipiului, la care au participat autorități, cercetători și reprezentanți ai unor organizații, evenimentul anunțând vernisajul expoziției omonime care va avea loc la ora 17:00, pe Faleza 'Ivan Patzaichin'.
'Prin 'DOSAR TULCEA', Primăria Municipiului Tulcea și CNSAS propun o formă de recuperare a memoriei locale bazată pe documente și surse verificabile. Pentru generațiile care au trăit perioada comunistă, expoziția poate oferi ocazia de a revedea o parte din realitatea acelui timp.
Pentru cei care nu au cunoscut-o, poate fi un punct de plecare pentru a înțelege cum arăta societatea tulceană înainte de 1989', se arată într-un comunicat de presă al autorității locale, conform Agerpres.