Ajutor de 750 lei, pentru a avea facturi mai mici. Ce venituri să ai ca să te încadrezi. De când se dau banii?
Ajutor de 750 lei, pentru a avea facturi mai mici. Ministerul Energiei a repus în dezbatere publică proiectul de Ordonanță de Urgență care ar urma să reglementeze acordarea unui sprijin financiar pentru achiziția și montarea acestor sisteme în condominii.
Repartitoarele de căldură sunt dispozitive instalate pe calorifere care măsoară consumul individual de energie termică din fiecare apartament.
În blocurile unde căldura este furnizată centralizat, aceste aparate permit împărțirea costurilor în funcție de consumul real.
Citește și: Ajutor de căldură de 750 lei la pensie, tăiat de guvern. Pensionari, condamnați la facturi mai mari
Ajutor de 750 lei, pentru a avea facturi mai mici. Ce venituri să ai ca să te încadrezi. De când se dau banii?
Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2026, iar Guvernul vine în sprijinul celor vulnerabili.
În acest sens, Ministerul Energiei a repus în dezbatere publică proiectul de Ordonanță de Urgență care ar urma să reglementeze acordarea unui sprijin financiar pentru achiziția și montarea acestor sisteme în condominii.
Citește și: Sprijin la pensie pentru pensionarii care au luat credit și le e greu să îl plătească. Lege în Senat
Este al treilea an la rând când Guvernul încearcă să adopte un cadru legal clar, după ce proiectul a fost amânat succesiv.
Pentru a se aplica, proiectul trebuie adoptat și publicat în Monitorul Oficial.
Sprijin financiar de până la 750 de lei
Proiectul prevede acordarea unui sprijin în valoare de cel mult 750 de lei pentru persoanele vulnerabile care montează repartitoare și robineți de reglaj.
Citește și: Cât de mult scade factura dacă oprești căldura noaptea? Explicațiile unui expert în energie
Ajutorul va fi acordat doar după efectuarea montajului de către firme autorizate, pe baza facturii și a procesului-verbal de instalare. Suma va putea fi folosită până la 1 septembrie 2026.
Cine poate beneficia
Ajutorul se acordă sub formă de plăți prin mandat poștal și se adresează:
- Persoanelor singure cu venit net lunar de maximum 1.940 lei;
- Familiilor cu venit net lunar pe membru de cel mult 1.784 lei.
Sprijinul se acordă numai celor care locuiesc în condominii racordate la sistemul centralizat de încălzire sau care au o sursă locală proprie de producere a energiei termice.
Ajutorul se acordă o singură dată pentru fiecare loc de consum, indiferent câți beneficiari eligibili locuiesc acolo.
Dacă la aceeași adresă locuiesc și persoane care nu se încadrează în criteriile de venit, veniturile acestora sunt luate în calcul pentru media totală pe gospodărie.
Dacă această medie depășește pragurile stabilite prin proiect, locul de consum respectiv nu va primi card pentru repartitoare.