luni 11 mai
EUR 5.2364 USD 4.4493
Abonează-te
Newsweek România

Ai muncit în condiții grele? Poți ieși la pensie cu ani buni înainte de termen. Care sunt pașii?

Data publicării: 17.04.2026 • 06:45 Data actualizării: 17.04.2026 • 07:26
Pensionar cu documente Foto: Freepik (rol ilustrativ)
Pensionar cu documente Foto: Freepik (rol ilustrativ)
cerere pensionar
cerere pensionar
Pensionară cu documente Foto: Freepik (rol ilustrativ)
Pensionară cu documente Foto: Freepik (rol ilustrativ)
Reducere vârstă pensionare - Foto: Casa de pensii
Reducere vârstă pensionare - Foto: Casa de pensii

Mulți români nu știu că pot ieși mai devreme la pensie, fără să piardă bani. Dacă ai muncit în condiții speciale sau ai acumulat un stagiu de cotizare consistent, legea îți dă dreptul să te retragi mai repede din activitate.

Pentru mulți români care se apropie de vârsta de pensionare, întrebarea esențială este: „Pot ieși mai devreme la pensie?” Răspunsul este da, în anumite condiții prevăzute clar de legislația în vigoare.

Citește și: Casa de Pensii refuză creșterea punctajelor cu 50% pentru pensionarii cu grupe. Înalta Curte: E obligatorie

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2023, s-au stabilit noi reguli privind reducerea vârstei standard de pensionare, în special pentru persoanele care au lucrat în condiții speciale sau deosebite de muncă.

Citește și: Ce au muncit pensionarii care vor primi o creștere cu 50% a punctajelor la pensie? Instanța a decis

     Conform art. 48 persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare contributiv au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare, după cum urmează:

a) conform tabelului nr. 1, în situaţia persoanelor care au realizat stagii de cotizare în condiţii deosebite de muncă;

Astfel pentru fiecare an muncit în condiții deosebite beneficiezi de o reducere de 4 luni a vârstei de pensionare.

La 3 ani munciți în condiții speciale/deosebite beneficiezi de o reducere de un an la pensie.

La 5 ani munciți în condiții speciale/deosebite beneficiezi de o reducere de un an și 8 luni la pensie.

La 10 ani munciți în condiții speciale/deosebite beneficiezi de o reducere de 2 ani și 4 luni la pensie.

La 15 ani munciți în condiții speciale/deosebite beneficiezi de o reducere de 5 ani la pensie.

La 20 ani munciți în condiții speciale/deosebite beneficiezi de o reducere de 6 ani și 8 luni la pensie.

Detalii AICI

Reducere vârstă pensionare - Foto: Casa de pensii
Reducere vârstă pensionare - Foto: Casa de pensii

Ai muncit în condiții grele? Poți ieși la pensie cu ani buni înainte de termen. Care sunt pașii?

Aceste modificări vin ca un sprijin real pentru cei care și-au desfășurat activitatea în medii grele, riscante sau solicitante, iar statul le recunoaște acest efort prin posibilitatea de a ieși mai devreme din activitate.

Un exemplu concret vine de la Casa Județeană de Pensii Buzău, care a emis o informare oficială către o persoană ce a solicitat detalii privind stagiul de cotizare și vârsta la care se poate pensiona.

În urma verificărilor, s-a constatat că persoana respectivă a început activitatea la data de 1 aprilie 2001 și are un stagiu total de cotizare de 37 de ani, 8 luni și 12 zile.

Dintre aceștia, peste 10 ani au fost lucrați în condiții speciale de muncă, mai exact în grupa I de muncă, ceea ce înseamnă un avantaj semnificativ din punct de vedere legal.

Pensionară cu documente Foto: Freepik (rol ilustrativ)
Pensionară la pensie - Foto. Freepik

Având în vedere că persoana s-a născut în august 1969, legea prevede că vârsta standard de pensionare pentru ea este de 64 de ani și 7 luni.

Totuși, datorită celor peste 10 ani lucrați în condiții speciale, conform prevederilor actuale, beneficiază de o reducere a vârstei de pensionare.

Astfel, în loc să se retragă din activitate la 64 de ani și 7 luni, această persoană se poate pensiona la vârsta de 61 de ani și 3 luni, adică cu 3 ani și 4 luni mai devreme.

Citește și: Cât este pensia medie contributivă și cât e pensia specială? Diferența a ajuns la 22.000 lei

Este un beneficiu legal acordat strict celor care au muncit în condiții deosebite, precum expunerea la praf, noxe, temperaturi extreme sau medii periculoase.

Este important de menționat faptul că reducerea vârstei de pensionare datorată condițiilor speciale de muncă nu se cumulează cu alte reduceri, cum ar fi cele prevăzute pentru pensia anticipată parțială.

cerere pensionar
Răspuns Casa de Pensii

Legea este clară în acest sens: se aplică doar o singură reducere, cea mai favorabilă pentru persoana în cauză. În cazul pensionarului buzoian, reducerea este acordată în baza activității în grupele speciale, fără nicio penalizare asupra cuantumului pensiei.

Pentru cei care nu au lucrat în condiții speciale, dar care doresc totuși să se pensioneze anticipat, Legea nr. 360/2023 prevede posibilitatea pensionării anticipate parțiale, cu anumite condiții.

Cum se aplică reducerea la pensie?

Astfel, cei care au acumulat un stagiu de cotizare mai mare decât cel minim necesar pot ieși la pensie mai devreme, însă cu o diminuare a valorii pensiei, proporțională cu numărul de luni de anticipare și cu anii lucrați în plus peste stagiul complet.

Reducerea variază între 0,40% și 0,20% pentru fiecare lună de anticipare, în funcție de cât de mult depășește stagiul realizat pragul minim prevăzut de lege.

De exemplu, dacă o persoană a lucrat cu 3 ani peste stagiul minim și se pensionează cu 3 ani înainte de vârsta standard, pensia i se va diminua cu aproximativ 10,8%.

Solicitarea se face la Casa de Pensii

În contrast, cei care au muncit în condiții grele, în medii toxice, periculoase sau deosebit de solicitante, beneficiază de pensionare înainte de termen fără penalizări, ca o formă de recunoaștere a efortului depus în acei ani.

Este cazul concret al persoanei din Buzău, care, datorită muncii prestate în grupa I de muncă, se bucură de acest avantaj legal și se poate retrage mai devreme, beneficiind de o pensie integrală.

Pentru toți cei care doresc să afle cu exactitate când și cum pot ieși la pensie, primul pas este să solicite o informare oficială de la casa de pensii județeană de care aparțin.

În baza actelor din dosar – carnetul de muncă, adeverințele de grupa de muncă, documentele care atestă vechimea – instituția calculează vârsta standard de pensionare, stagiul de cotizare și eventualele reduceri aplicabile.

Este un demers simplu, dar esențial pentru a avea o imagine clară a drepturilor și opțiunilor existente.

Mai multe articole din secțiunea Social
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră