Varianta indiană a coronavirusului (denumită de OMS varianta Delta) este cu circa 60% mai transmisibilă decât varianta Alfa (varianta britanică), care la rândul ei este cu circa 50% mai transmisibilă decât tulpina originală.
Citește și: Surse: Stolojan, victima luptelor dintre taberele Cîțu și Orban, n-a fost lăsat să achite cotizația
Potrivit Public Health England (PHE), circa 99% dintre cazurile de COVID-19 înregistrate în prezent în Marea Britanie corespund variantei Delta, care în această ţară a luat locul ca variantă dominantă variantei Alfa, cea care a provocat ultimul val epidemic.
În Germania deocamdată numai circa 6% din cazurile de COVID-19 sunt cu varianta Delta, dar directorul Institutului german de boli infecţioase Robert Koch, Lothar Wieler, a declarat vineri că ''întrebarea nu este 'dacă', ci 'când' " ea va deveni dominantă de asemenea în această ţară, lucru care în opinia lui s-ar putea întâmpla până la toamnă.
Experţii OMS consideră că evoluţia pandemiei încă este foarte dinamică, din cauza diferitelor variante aflate în circulaţie, şi este nevoie de mai multe cercetări asupra vaccinurilor folosite pentru a determina eficacitatea lor faţă de această evoluţie a coronavirusului SARS-CoV-2.
Citește și: Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf divorțează după 15 ani de căsnicie
OMS atrage atenţia în acest timp că relaxarea restricţiilor antiepidemice sau declararea prematură a unei victorii împotriva pandemiei riscă să contribuie la răspândirea şi mai accentuată a variantei indiene, potrivit Agerpres.