Un nou tratament cu anticorpi monoclonali, utilizat la Timișoara, ar putea elibera secțiile ATI

DE Vlad Turcanu | Actualizat: 09.10.2020 - 12:45
FOTO: Guliver/ Getty Images

Medicii Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Victor Babeş din Timişoara vin cu o alternativă la Remdesivir, medicament tot mai greu de găsit în România și la nivel mondial.

SHARE

Potrivit Digi 24, aceștia au inclus în schema de tratament aplicată pacienților infectați cu COVID-19 un medicament folosit de regulă în tratarea inflamaţiilor generale.

Potrivit unui comunicat transmis de reprezentanții Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, este vorba de ”anticorpi monoclonali anti-receptor Interleukină 6”.

„Sunt studii care demonstrează că acest tratament ar reduce nevoia de ventilaţie mecanică la pacienţii infectaţi cu SARS CoV-2 care au fost diagnosticaţi cu pneumonie. Anticorpii monoclonali imită anticorpii generaţi de organismul uman pentru a lupta împotriva infecţiilor, iar Interleukina 6 este o proteină produsă de celulele imune ale organismului”, se arată în comunicat.

Tratamentul aplicat pacienților infectați cu COVID-19 la Timișoara a dat rezultate bune atât pe bolavii cu forme moderate, cât și la cei cu forme severe. În toate situațiile s-a constatat o ameliorare a stării acestora de sănătate, iar medicii spun că poate fi soluția pentru a mai elibera secțiile de Terapie Intesivă, întrucât administrarea leacului se poate face fără mutarea pacientului la ATI, așa cum e procedura în cazul Remdesivirului și al plasmei.

„Avantajul este că poate fi administrat pe secţie şi nu este nevoie ca pacientul să fie transferat în Terapie Intensivă, cum este în cazul plasmei sau al Remdesivirului, şi atunci se degrevează Secţia de Terapie Intensiva de aceste cazuri”, a explicat conf. dr. Voichiţa Lăzureanu, coordonator Compartiment Terapie Intensivă Boli Infecţioase Timişoara.

Medicamentul se administrează pe cale intravenoasă, în diluţie de ser fiziologic, la interval de opt ore, în patru doze și, potrivit medicilor cu cât pacientul este tratat mai rapid, cu atât eficiența va fi mai mare.

“Cu cât a fost administrat mai repede în evoluţia bolii, cu atât eficienţa a fost mai mare. La pacienţii critici, în fază terminală, există foarte puţină medicaţie şi doar împreună cu plasma, cu Remdesivirul, cu hemodiafiltrare sau împreună cu ventilaţia mecanică şi chiar cu instalarea unui plămân artificial mai poate să funcţioneze”, a mai precizat Lăzureanu.

Până acum aproximativ 100 de persoane infectate cu COVID-19 au fost tratate la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” Timişoara prin administrarea de anticorpi monoclonali anti-receptor Interleukina 6.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te