Un bărbat a fost înțepat de o albină în ochi. Cum i-au salvat medicii vederea?

DE Florentina Enache | Actualizat: 05.07.2024 - 17:14
Un bărbat a fost înțepat de o albină în ochi. Cum i-au salvat medicii vederea? - Foto: Freepik.com (Imagine cu rol ilustrativ)
Un bărbat a fost înțepat de o albină în ochi. Cum i-au salvat medicii vederea? - Foto: Freepik.com (Imagine cu rol ilustrativ)
Foto: The New England Journal of Medicine
Foto: The New England Journal of Medicine

Un bărbat din SUA a fost înțepat de o albină în cel mai neașteptat loc cu putință: în ochiul drept. Doctorii au intervenit și i-au oferit îngrijiri medicale bărbatului, îndepărtând acul.

SHARE

Un bărbat din SUA a fost înțepat de o albină în ochi. Bărbatul în vârstă de 55 de ani, din Philadelphia, s-a dus la urgențe și le-a spus medicilor că nu mai vede bine și că-l doare ochiul drept.

Bărbatul fusese înțepat în ochi de o albină cu două zile înainte și mersese deja la un centru medical din apropierea locuinței sale pentru a i se îndepărta acul. Deși au făcut tot ce au putut, medicii nu au reușit să scoată tot acul, iar bărbatul s-a deplasat la urgențe, două zile mai târziu, văzând că simptomele persistă, relatează ScienceAlert.

Foto: The New England Journal of Medicine

Ochiul bărbatul era inflamat, vasele de sânge erau dilatate și corneea era umflată. Medicii au îndepărtat restul acului cu o pensetă, iar pacientului i-au fost apoi prescrise picături oftalmologice cu medicamente antibacteriene și steroizi.

După cinci luni, vederea bărbatului s-a îmbunătățit.

Atunci când o albină înțeapă, aceasta injectează venin, care conține proteine care afectează celulele pielii și sistemul imunitar, ducând la durere și umflături în jurul locului înțepăturii. O înțepătură de albină în ochi reprezintă o problemă medicală din cauza sensibilității și a funcției critice a ochiului, deoarece poate apărea rapid o umflătură care poate afecta vederea. Corneea poate fi zgâriată de înțepătură sau de orice încercare de frecare a ochiului și există riscul de infecție dacă ochiul sau țesuturile din jur sunt deteriorate, relatează Newsweek.

Înțepăturile de albine și viespi direct în ochi sunt rare. Cu toate acestea, în lipsa unui consult urgent, daunele pot fi „devastatoare pentru sănătatea oculară și funcția vizuală", afirmă experții de la Academia Americană de Oftalmologie.

Citește și: Cercetătorii au descoperit că albinele pot număra, de la stânga la dreapta, la fel ca oamenii

Într-un studiu de caz publicat în anii 1970, un pacient a avut un ac de albină înfipt în cornee timp de 28 de ani, fără să aibă probleme de vedere.

Studiul de caz a fost publicat în The New England Journal of Medicine.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te