Ucraina s-a plâns că nu are acces la vaccinuri, der Leyen cere statelor membre să-i doneze

DE Miruna Moldoveanu | 08.02.2021 - 16:12
Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene/FOTO: Getty
Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene/FOTO: Getty

Preşedinta Comisiei Europene a făcut apel luni la ţările UE „să doneze o parte” din vaccinurile lor împotriva COVID-19, după ce Ucraina s-a plâns că nu a avut acces la acestea, scrie AFP.

SHARE

"Le-am cerut ţărilor noastre membre să doneze o parte din dozele lor Ucrainei", a declarat Ursula von der Leyen, în timpul unei intervenţii televizate la o conferinţă privind pandemia, organizată la Kiev.

"UE este alături de Ucraina" pentru că "suntem o familie europeană", a dat ea asigurări.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat recent problemele de acces la vaccin în contextul concurenţei cu ţările bogate. El a făcut apel în special la UE să-şi ajute vecinii din est să obţină vaccinuri anti-COVID-19.

”Ucrainenii nu sunt cobai umani”, a tunat Zelenski.

Volodimir Zelenski a declarat luni, în cadrul conferinţei la care participa Ursula von der Leyen, că Ucraina negocia cu Polonia vecină primirea unor vaccinuri.

Kievul intenţionează să-şi înceapă campania de vaccinare la începutul lui februarie, imediat ce va primi primul lot de 117.000 de doze de vaccin Pfizer în cadrul programului ONU Covax, care urmează să furnizeze în total acestei ţări opt milioane de doze.

Ucraina mizează, de asemenea, pe 12 milioane de doze de vaccinuri dezvoltate de grupurile britanic AstraZeneca şi american Novavax şi produse de Serum Institute din India.

De asemenea, Ucraina intenţionează să achiziţioneze între 1,9 şi 5 milioane de doze de vaccin chinezesc Sinovac dacă eficacitatea acestuia se confirmă.

Preşedintele Zelenski a promis să se vaccineze "în direct" pentru "a da exemplu", în contextul în care jumătate dintre ucraineni nu vor să se imunizeze împotriva COVID-19.

În acelaşi timp, preşedintele ucrainean şi-a reiterat refuzul de a utiliza vaccinul rus Sputnik V, invocând îndoieli privind eficacitatea sa în pofida publicării de către o mare revistă medicală britanică a unor concluzii favorabile. "Ucrainenii nu sunt cobai umani", a spus el.

Una dintre cele mai sărace ţări din Europa, fosta republică sovietică cu 40 de milioane de locuitori şi un sistem de sănătate public foarte degradat a înregistrat până în prezent aproape 1,1 milioane de cazuri de COVID-19, din care aproape 24.000 mortale. Partea de est a ţării este şi teatrul unui conflict armat, în care se confruntă forţele ucrainene şi separatiştii pro-ruşi.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te