Termenul de administrare a dozei booster, redus de la șase la patru luni, din 17 ianuarie

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 13.01.2022 - 17:45
Termenul de administrare a dozei booster, redus de la șase la patru luni, din 17 ianuarie. / Foto: digi24.ro
Termenul de administrare a dozei booster, redus de la șase la patru luni, din 17 ianuarie. / Foto: digi24.ro

Preşedintele CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat devansarea termenului de administrare a dozei de booster de la şase luni la patru luni pentru toate tipurile de vaccinuri efectuate în momentul de faţă în România, începând din 17 ianuarie.

SHARE

"Toate persoanele care au cel puţin patru luni de la prima schemă de vaccinare completă pot să meargă să efectueze doza de booster, tocmai pentru a da posibilitatea de a completa schemele de vaccinare în momentul de faţă, pentru că datele ştiinţifice ne arată o protecţie sporită, o refacere - dacă vreţi - a eficienţei vaccinurilor faţă de infecţia cu varianta Omicron.

De ce s-a ales acest prag de patru luni? Ne-am uitat la ce se întâmplă în celelalte ţări europene. Majoritatea au ales două praguri: de trei luni sau de patru luni. Am decis să optăm pentru pragul de patru luni, pentru că datele ştiinţifice ne arată că protecţia faţă de varianta Omicron începe să scadă destul de mult după cea de-a patra lună de la prima schemă de vaccinare", a arătat el, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

Citește și: VIDEO O tânără de 21 de ani trăiește ca un câine: e plimbată în lesă, latră, bea apă din bol

Şeful CNCAV a adăugat că, din punct de vedere al efectului imunologic, prin administrarea mai devreme de patru luni "se pierde efectul de booster real" al dozei de vaccin asupra răspunsului imun.

"Această modificare va fi disponibilă începând de luni, 17 ianuarie. Practic, de luni, toate persoanele care au minim patru luni de la prima schemă de vaccinare se pot prezenta pentru efectuarea dozei de booster, incluzând aici toate persoanele de peste 12 ani", a spus el.

Medicul militar le-a recomandat persoanelor vulnerabile şi celor cu afecţiuni cronice să efectueze această doză de booster, deoarece datele indică "o protecţie suplimentară faţă de formele grave care necesită spitalizare şi faţă de riscul de deces".

Citește și: Machine Gun Kelly a cerut-o de soție pe Megan Fox. Inelul de logodnă, cu smarald și diamant

Valeriu Gheorghiţă a menţionat că persoanele care la prima schemă de vaccinare au primit un vaccin pe bază de ARN mesager vor putea opta doar pentru un vaccin similar. De asemenea, cei care s-au vaccinat cu AstraZeneca vor putea opta pentru unul dintre cele două vaccinuri pe bază de ARN mesager.

"Singura diferenţă este la peroanele care au primit o doză de vaccin Johnson & Johnson, care pot opta la booster, la cerere, pentru a efectua acelaşi tip de vaccin, adică Johnson. Recomandarea noastră fermă este de a se administra un vaccin pe bază de ARN mesager la booster (...) pentru că efectul imunogen este superior", a explicat el. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te