În acest caz, va operaţionaliza pentru această patologie tate cele 238 de paturi, dintre care 12 de ATI.
Anunţul a fost fost făcut sâmbătă de prefectul judeţului Suceava, Alexandru Moldovan, după ce a avut o şedinţă de lucru la Spitalului Municipal Rădăuţi cu managerul Dan Vatră şi directorul medical dr. Mihaela Bejinariu.
Potrivit prefectului, în zona de nord a judeţului, marea majoritate a localităţilor înregistrează în prezent incidenţe mai mari de 3 la mia de locuitori, şase dintre acestea fiind în zona de peste 10 la mie, ceea ce a condus la o adresabilitate ridicată a persoanelor infectate cu SARS-CoV-2 la spital.
Conform datelor existente, sâmbătă, la Spitalul Municipal Rădăuţi erau internaţi 100 de pacienţi adulţi diagnosticaţi cu COVID-19 (26 pacienţi cu forme uşoare, 71 cu forme medii, 3 cu forme critice) şi 12 copii, fiind disponibile 29 locuri în sectorul COVID, dintre care 18 pentru pacienţii pediatrici.
Citește și
CNCAV 19.133 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore
25.000 de lei amendă pentru participanții la o petrecere în timpul pandemiei. La Mamaia
De asemenea, la unitatea ATI COVID erau internaţi doi pacienţi, nemaifiind disponibile paturi pentru pacienţi cu această patologie.
În aceste condiţii, conducerea unităţii spitaliceşti a mărit progresiv numărul de paturi alocat iniţial patologiei COVID-19, atât în ceea ce priveşte pacienţii adulţi, cât şi pe cei pediatrici, astfel încât în prezent Spitalul Municipal Rădăuţi, cu cele 141 de paturi COVID, se află în situaţia de a fi depăşit numărul de paturi corespunzător etapei "scenariul galben", în care erau prevăzute 126 paturi, din planul de rezilienţă al sistemului judeţean de sănătate.
Din discuţiile purtate cu cei doi factori de decizie a reieşit că atât managerul, cât şi directorul medical de la Spitalul Municipal Rădăuţi sunt decişi să pună în aplicare de îndată planul de rezilienţă judeţean, pentru a reduce presiunea exercitată asupra Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, astfel încât acesta din urmă să poată oferi într-o măsură cât mai mare asistenţă medicală şi pacienţilor cu patologie non-COVID, se mai arată în informarea transmisă de către Prefectura Suceava, potrivit Agerpres.