Spitalul militar de campanie din Timișoara schimbă corturile cu containere

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 20.10.2020 - 15:56
Spitalul Militar din Timișoara
Spitalul Militar din Timișoara

Secţia externă COVID-19 a Spitalului Militar Clinic de Urgenţă „Dr. Victor Popescu" din Timişoara, care a devenit operaţională în urmă cu 6 luni, a început schimbarea corturilor cu containere.

SHARE

Sistemul de climatizare asigură temperatura optimă în saloanele de campanie. Este conceput, de altfel, pentru temperaturi chiar mai scăzute decât cele de acuma, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Militar Timişoara, dr. Andra Podgoreanu.

„Pentru pacienţii care sunt în spitalul de campanie COVID facem faţă cu încălzirea, avem aer condiţionat, iar sistemul este conceput să funcţioneze la temperaturi chiar mai scăzute decât cele care sunt în prezent.

Acum a început procesul de schimbare a corturilor cu 131 de containere, pentru că la partea de corturi este mai dificil, întrucât baia este în afara cortului.

Facem schimbarea tocmai pentru a oferi confort şi pacienţilor şi cadrelor medicale. Containerele sunt dotate cu spaţii de cazare, salonul pacientului, holuri, cabinete medicale pentru medici şi asistenţi", a declarat medicul militar Andra Podgoreanu, citată de TVR.

Doctorul a explicat că partea de ATI a spitalului de campanie COVID-19, care a avut la deschidere 4 paturi, a fost desfiinţată, dar în situaţia actuală ar fi necesară reînfiinţarea ei, dacă se va putea rezolva conectarea paturilor la sursa de oxigen.

„Încercăm să găsim o soluţie, pentru că ATI-ul nostru a fost destinat strict pentru pacienţii a căror stare se înrăutăţeşte pe timpul şederii la noi, până făceam transferul.

Acum, pentru că este destul de complicat să facem transferul unui pacient, încercăm să găsim soluţii şi să ne organizăm la noi.

Dar la noi, la corturi, marea problemă este cea a oxigenului, iar în COVID, oxigenul este una dintre cele mai importante părţi ale terapiei. Încercăm să găsim soluţii să îmbunătăţim situaţia, dar momentan nu mai avem paturi de ATI, pentru că nu putem oferi o terapie intensivă corespunzătoare pacienţilor", a detaliat Andra Podgoreanu.

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, spitalul militar de campanie de pe stadionul CFR din Timişoara are 30 de locuri pentru pacienţii COVID-19.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te