sâmbătă 06 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

Persoanele care vor prezenta o reacție de tip șoc anafilactic nu vor mai primi doza rapel

Data publicării: 05.02.2021 • 16:12 Data actualizării: 05.02.2021 • 16:15
Doze de vaccin anti-COVID scoase din frigider/FOTO: Getty
Doze de vaccin anti-COVID scoase din frigider/FOTO: Getty

O persoană care a prezentat reacţie anafilactică după administrarea primei doze de vaccin tip ARNm nu va mai primi a doua doză, fiind recomandată reluarea imunizării cu un alt ser, fabricat după o tehnologie diferită, a anunțat CNCAV.

Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a aprobat instrucţiunea privind vaccinarea în situaţii speciale cu vaccin de tip ARNm.

Vaccinarea persoanelor care au fost infectate cu SARS-CoV-2 nu este contraindicată, iar imunizarea acestora se poate realiza după vindecare, se precizează pe platforma CNCAV.

În cazul în care o persoană dezvoltă infecţie cu SARS-CoV-2 după administrarea primei doze de vaccin împotriva COVID-19, aceasta va putea fi imunizată după vindecare, prin continuarea schemei de vaccinare, fără reluarea primei doze.

"Pentru situaţiile în care o persoană căreia i s-a administrat prima doză de vaccin Pfizer împotriva COVID-19 are contraindicaţii temporare pentru cea de-a doua doză, administrarea rapelului va putea fi amânată până la un interval optim de maximum 42 de zile. În situaţii excepţionale, rapelul poate fi administrat şi după această perioadă. În cazul vaccinului Moderna, intervalul optim de amânare a dozei de rapel este până la 35 de zile, însă, în situaţii excepţionale, rapelul poate fi administrat şi după această perioadă. De asemenea, dacă o persoană prezintă reacţie anafilactică după administrarea primei doze de vaccin tip ARNm nu va mai primi a doua doză, fiind recomandată reluarea vaccinării cu un alt vaccin fabricat după o tehnologie diferită", subliniază CNCAV.

Potrivit sursei citate, în cazul decalajelor privind administrarea dozei a doua de vaccin împotriva COVID-19, persoana programată va putea modifica data efectuării dozei de rapel direct în platforma electronică sau prin modalităţile deja cunoscute pentru programarea iniţială. Pentru situaţiile în care cea de-a doua doză de vaccin se administrează accidental la mai puţin de 21 de zile de la efectuarea primei doze, nu mai este necesară efectuarea unei alte doze de rapel, scrie Agerpres.

Mai multe articole din secțiunea Sănătate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră