Obezii și diabeticii, două treimi dintre persoanele spitalizate cu COVID

DE Adina Mutăr | Actualizat: 25.02.2021 - 22:34
Risc obezitate/ sursă medicalnews

Obezii și diabeticii reprezintă două treimi dintre persoanele spitalizate cu COVID, printre care, ca o consecință a celor două boli, și cei cu hipertensiune arterială sau insuficiență cardiacă, arată un studiu al Universitatea Tufts, SUA.

SHARE

Obezii și diabeticii reprezentau procentul cel mai mare în datele de la peste 900.000 de pacienți spitalizați cu COVID-19, analizate de Universitatea Tufts.

Astfel, cercetătorii au stabilit că americanii cu patru afecțiuni - obezitate, diabet zaharat, hipertensiune arterială și insuficiență cardiacă - ar fi putut evita dezvoltarea unei forme severe de Covid-19 dacă ar fi consultat și respectat sfatul medicilor înainte de pandemia noului coronavirus.

 

Obezii și diabeticii ar fi evitat spitalizarea prin stil de viață ponderat

 

Studiul nu face distincție între diabetul de tip 1 și cel de tip 2 în rândul pacienților spitalizați cu COVID - 19.

În timp ce diabetul de tip 2 se dezvoltă de obicei mai târziu și se crede că este condus predominant de factori de stil de viață, tipul 1 este o boală autoimună cu factori de risc genetici semnificativi și este mai puțin probabil să fie prevenită.

Cercetătorii de la Tufts susțin că o reducere de 10% a stadiilor celor patru boli ar fi dus la o reducere de 11% a spitalizărilor COVID-19.

Citește și 

STUDIU Spitalizările COVID-19 scad cu până la 94% după o singură doză de vaccin

STUDIU Controverse despre vaccin. Ce cred românii din mediul urban

 

Universitatea îi îndeamnă pe medici nu doar să-și sfătuiască pacienții cu risc să primească vaccinuri anti-COVID, ci să facă modificări în dieta acestora.

Chiar și înainte de pandemie, obezitatea și starea inflamatorie care apare odată cu aceasta au fost considerate un factor de risc de top pentru bolile cronice și moartea timpurie în SUA, unde dietele sunt bogate în grăsimi și carne roșie.

Epidemiologii au descoperit încă de la începutul pandemiei că răspunsul inflamator scăpat de sub control la infecția cu coronavirus a fost cel care a dus în cele din urmă la moartea multor bolnavi de COVID-19.


Îmbunătățirea sănătății cardiometabolice


Până la 18 noiembrie, 906.849 de americani fuseseră spitalizați pentru COVID-19, potrivit datelor analizate de cercetătorii Tufts.

Dintre aceștia, 30% sufereau de obezitate, 26% aveau hipertensiune arterială, 21% diabet și 12% boli de inimă.

„Descoperirile noastre solicită intervenții pentru a determina dacă îmbunătățirea sănătății cardiometabolice va reduce spitalizările și morbiditatea”, se arată în studiu.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te