Impresionati de drama adolescentei de 15 ani rănită grav in accidentul de la Pașcani aproximativ o sută de persoane s-au mobilizat luni dimineața la Centrul de Transfuzii Botoșani.
Temperaturile joase nu au fost un impediment pentru cei care au venit să ajute la eforturile medicilor de a o salva pe Alexia
Cadrele medicale fac eforturi uriașe pentru a putea fi recoltat sânge de la cat mai multe persoane, numărul mare de persoane fiind o provocare întrucât procedura implică atât consult, completare de fisa dar și recoltarea propriu-zisă. Potrivit unui cadru medical într-o zi s-au recoltat sânge de la 76 de persoane, astfel că cel mai probabil o parte din cei ce s-au prezentat astăzi nu vor reuși să doneze, fiind chemați zilele următoare, scrie infotb
Cum s-a petrecut tragedia
Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Sfanta Maria Iași a făcut anunță că 𝐄𝐜𝐡𝐢𝐩𝐚 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐥ă 𝐢-𝐚 𝐬𝐚𝐥𝐯𝐚𝐭 𝐚𝐦𝐛𝐞𝐥𝐞 𝐦𝐞𝐦𝐛𝐫𝐞 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐢𝐞𝐢, 𝐟𝐚𝐭𝐚 𝐠𝐫𝐚𝐯 𝐫ă𝐧𝐢𝐭ă î𝐧 𝐚𝐜𝐜𝐢𝐝𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐜𝐚𝐫 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐏𝐚ș𝐜𝐚𝐧𝐢.
„Din fericire, intervenţia chirurgicală până în acest moment a fost un succes. S-a reuşit replantarea celor două membre. Unul dintre ele era amputat, celălalt era devascularizat. Fetiţa este detubată, respiră singură. Sperăm să aibă o evoluţie bună a copilului. Va fi nevoie ulterior de intervenţii chirurgicale de reconstrucţie şi de acoperire a defectelor cutanate ale membrului superior drept. Noi suntem convinşi să intervenţiile ulterioare vor fi cu reluarea funcţionalităţii ambelor membrelor superioare în proporţie de 85 la sută.
Va avea nevoie de un program intens de recuperare de kinetoterapie şi fizioterapie. Faptul că s-a intervenit foarte repede şi s-a putut revasculariza foarte repede, cât şi vârsta foarte tânără a pacientei ne încurajează să sperăm că evoluţia va fi foarte bună.”, a declarat doctor Sidonia Susanu, coordonator al Compartimentului de Chirurgie Plastică şi Reconstructivă din cadrul spitalului.
𝐀𝐥𝐞𝐱𝐢𝐚 𝐯𝐚 𝐫𝐚𝐦𝐚𝐧𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭𝐚 𝐥𝐚 𝐀𝐓𝐈 𝐢𝐧 𝐮𝐫𝐦𝐚𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞𝐥𝐞 𝟓-𝟕 𝐳𝐢𝐥𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐫𝐚𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐬𝐮𝐩𝐨𝐫𝐭𝐢𝐯, 𝐮𝐫𝐦𝐚𝐧𝐝 𝐬𝐚 𝐟𝐢𝐞 𝐬𝐮𝐩𝐮𝐬𝐚 𝐮𝐧𝐞𝐢 𝐧𝐨𝐢 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐯𝐞𝐧𝐭𝐢𝐢 𝐜𝐡𝐢𝐫𝐮𝐫𝐠𝐢𝐜𝐚𝐥𝐞.
„Următoarea operaţie o planificăm în cursul zilei de luni, pentru reevaluarea leziunilor. După trecerea fenomenelor inflamatorii acute, în 3-5 zile va mai urma reconstrucţia structurilor nervoase a membrului superior stâng, după care, după încă 3-4 zile, acoperirea defectelor cutanate.
Trebuie să precizăm că tratamentul acestui copil a început încă de la locul accidentului şi a continuat în Compartimentul de Primire Urgenţe a Spitalului Paşcani. Mulţumesc colegilor din Paşcani, medicului anestezist care s-a ocupat de acest copil şi care a făcut primele manevre de resuscitare şi tratament intensiv al copilului, care e o intervenţie de lungă durată. Acest lucru este extraordinar pentru că doar având un punct de pornire foarte bun se pot face tratamente de o asemenea amploare.
Un lucru extraordinar de benefic pentru copil a fost faptul că a fost adusă extrem de repede în serviciul în care s-a efectuat şi intervenţia chirurgicală. Aceasta se datorează colegilor de la SMURD, în special dr. Graur, care a supravegheat copilul pe timpul transportului.
Colegii din terapie intensivă au fost primii care au acordat terapia suportivă a pacientei.”, a adăugat doctorul Sidonia Susanu.
𝐀 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐦𝐨𝐛𝐢𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭𝐚 𝐨 𝐞𝐜𝐡𝐢𝐩𝐚 𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐬𝐚𝐥𝐯𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐢𝐞𝐢
„În sala de operaţii practic au participat trei medici anestezişti, cinci chirurgi plasticieni, doi medici ortopezi, un număr foarte mare de asistente medicale, infirmieri şi brancardieri. Fără suportul şi participarea tuturor acestor colegi, practic un singur om nu ar fi putut să realizeze nimic, nu ar fi avut cum să ajungă la vreun rezultat la acest copil. Bineînţeles, colegii care au primit-o în UPU au coordonat practic întreaga echipă. A fost acordat întâi tratamentul, dr. Fermeşanu este cea care ne-a pus la dispoziţie informaţii înainte ca pacienta să ajungă în spital, noi fiind deja pregătiţi până la sosirea copilului pentru ceea ce urma să realizăm.
Acest tip de intervenţie chirurgicală are o evoluţie predictibilă.
Medicii anestezişti, în special dr. @Lavinia Ionescu, a fost pregătită cu tot ce s-a impus pentru ca pe parcursul celor 20 de ore intervenţii chirurgicale să fie prevenite şi tratate orice modificări ale statusului biologic al pacientului. Replantarea unor segmente mari amputate de membre superioare este posibilă doar în condiţiile în care se efectuează continuu epurare extrarenală, plasmafereză, în timpul efectuării intervenţiei chirurgicale în sala de operaţie. Fără aceste manevre de terapie intensivă suportivă nu poate fi executată replantarea unui segment amputat de o asemenea dimensiune.”, a completat Sidonia Susanu.