Noi studii confirmă: Infecția Covid este funcție de grupa de sânge. Cum influențează

DE Elena Andrei | Actualizat: 15.07.2022 - 17:22
nfecția Covid este funcție de grupa de sânge/foto: pexels

În ciuda creșterii rapide a numărului de cazuri Covid, unele persoane au reușit să evite infecția cu coronavirus. Grupa de sânge ar putea avea un rol decisiv în infectarea cu Covid-19, arată studii recente.

SHARE

Infecțiile cu Covid-19 continuă să crească, în ciuda planurilor guvernelor de a le limita. 

Având în vedere creșterea semnificativă a numărului de infecții, mulți ar putea fi îngrijorați de riscul de a contracta virusul, fie că este pentru prima dată sau din nou.

Se pare că riscul ar putea fi semnificativ mai mic în funcție de tipul de sânge pe care îl aveți, arată cercetările recente.

Grupa de sânge și susceptibilitatea la o infecție Covid-19 a fost emisă pentru prima dată de cercetătorii din China în martie 2020.

Acele cercetări au fost reluate de Universitatea Columbia mai târziu. Compania de testare ADN 23andMe a întărit și mai mult această teorie atunci când a reușit să facă legătura între clienți și infecțiile cu Covid în rândul a 750.000 de persoane care au fost diagnosticate și spitalizate pentru Covid-19.

Din rezultate reiesecă cei cu grupa de sânge O au fost mai bine protejați.

Citește și

Cazurile COVID cresc pe zi ce trece. 3993 de noi cazuri în ultimele 24h, cu 216 mai multe decât ieri

Fără protecție în fața noii subvariante de COVID. Fiecare pe cont propriu până la un nou vaccin

Un studiu publicat în New England Journal of Medicine a confirmat această ipoteză și a constatat că cei cu grupa sanguină A au un risc cu 45% mai mare de a fi infectați cu Covid decât cei cu alte grupe de sânge.

Din nou, rezultatele au concluzionat că grupa de sânge O avea cu 35% mai puține șanse de a fi infectată.

Cercetătorii și oamenii de știință confirmă acum că grupa de sânge poate avea un impact semnificativ asupra probabilității de a contracta Covid, grupa A fiind mai susceptibilă, iar grupa O având un risc mai mic. Totuși, asta nu înseamnă că cei cu grupa 0 sunt feriți în totalitate.

Dr. Xand van Tullekan de la Healthcheck UK Live a declarat: „Există adevăr în această ipoteză. Cel puțin există unele date care o susțin. A existat un studiu în Wuhan care a arătat că grupa de sânge A este mai susceptibilă, iar aceasta este cea mai comună grupă de sânge din Marea Britanie.” 

Se estimează că 2,3 milioane de persoane din Marea Britanie au fost testate pozitiv pentru Covid-19 în săptămâna care s-a încheiat la 24 iunie, înregistrând o creștere bruscă de 32% față de săptămâna precedentă.

Dar, avertizează cercetătorii, indiferent de grupa de sânge, comportamentul individului trebuie să fie același în fața infecției: măsurile de protecție sunt universale și esențiale. 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te