La Spitalul Victor Babeș din Timișoara ajung zilnic aproape 100 de pacienți. Prea mulți și pentru capacitatea spitalului, și pentru medici, așa că stau la rând în funcție de diagnostic și starea în care se află.
La terapie intensivă, situația este critică. Sunt cazuri atât de grave încât rar se mai întâmplă ca pacienții să plece acasă de acolo. Deși aflați într-un malaxor de emoții de luni de zile, medicii sunt loviți cu aceeași intensitate de fiecare tragedie care se petrece sub ochii lor.
Mirela Poroșnicu, coordonator ATI: „Încercăm să ne menținem optimismul și să ne gândim că la un moment dat se va termina. Nu ne putem lăuda cu un succes al supraviețuirii. La pacienții intubați, șansa de supraviețuire este de sub 10%.”
Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase: „Zi și noapte vin pacienți, ne mor în brațe, ne mor în mână, câteodată nici nu mai apucăm să ajungem la ei că decedează subit. Trăim momente tragice. am trăit povești tragice, cum am trăit și povești de succes. Nu poți să fii un medic bun dacă nu ai credință și nu empatizezi cu pacientul, nu poți fi robot. Oricât de mult ne-am proteja, interiorizăm toate cazurile. Când pacientul se uită cu speranță la tine, trebuie să găsești resursa umană și de infrastructură să faci tot pentru el, pentru că nu poți să îi dezamgesti speranța și el își pune viața în mâna ta. Ești dator să faci tot ce poți să-l salvezi.”
Deși rata de supraviețuire la ATI este înfricoșător de mică, medicii spun că deocamdată nu au fost în situația de a alege cine să moară și cine să trăiască, dar le e teamă de acel moment.
Ciprian Gândac, medic ATI: „Dacă ai 1000 de bolnavi critici nu poți acuza un medic că tratează doar 10 sau 20. Pacienții cu o urgență mai mare e clar că au prioritate. Nu suntem pregătiți ca și cultură și nu pot să îi spun unui apropiat că pacientul nu are o șansă. Eu nu m-am confruntat și sper să nu mă confrunt, tot găsim ceva, pacienții vor avea tratamentul maximal posibil”, potrivit Digi24.
