În medie, zi de zi, trei bolnavi de cancer fac hipertermie totală la clinica Imunomedica, clinica înființată de Gigi Becali pentru bolnavii de cancer. O spun chiar managerul şi directorul medical al unitățiii.
Hipertermia totală înseamnă o febră indusă în tot corpul cu speranţa că va distruge celulele canceroase. Nicăieri în lume medicii nu tratează astfel cancerul, pentru că nu au dovezi că această terapie ar funcţiona, scrie Libertatea.
Jurnaliștii au aflat că tot la clinica lui Becali, bolnavii în faze terminale încearcă să-şi mai cumpere câteva zile de viaţă şi dau zeci de mii de lei pe „laser intravenos”, o terapie bizară despre care oncologii americani ştiu încă din anii 70 că nu funcţionează.
Co-acţionar la clinica deschisă de Becali este Virgiliu George Vlăescu, un teolog care promovează intens multe teorii pseudomedicale pe diferite site-uri de extremă dreaptă.
Disperarea bolnavilor devine profitabilă pentru vânzătorii de iluzii, atunci când legea nu interzice direct terapiile alternative, autorităţile închid ochii, iar oncologii serioşi întorc şi ei capul în altă parte, scrie Libertatea.
Gigi Becali a reacționat, într-un răspuns pentru Gazeta Sporturilor, la dezvăluirile din Libertatea, despre tratamentele pentru cancer nevalidate științific care se fac la clinica sa oncologică. Latifundiarul s-a apărat și a spus că Ministerul Sănătății i-a dat toate acreditările și anunță că va mai face o clinică de 50 de milioane de euro în Pipera.
„Dacă n-ar fi legală clinica, de ce ne-a dat acreditare ministerul? De ce am luat cele mai scumpe aparate din Europa? Tratamentul nu e gratuit, că plătesc eu. Firma taie factură, dar plătesc eu, nu pacientul. Eu plătesc 200.000 de euro pe lună doar tratamente.
Dacă pacientul are bani, plătește el. La mine factura nu e bună. Pacienții se duc în Franța și fac tratamentul. Un procedeu care costă 20.000 de euro în Franța, la mine costă 2.000 de euro. Îi deranjează pe chimioterapiști. De ce? Pentru că nu-i pot omorî ei pe oameni să le ia banii. Astea sunt tratamente alternative. Chimioterapia te face bine, dar după un an de zile mori.
Eu nu fac chimioterapie și radioterapie. Eu am băgat milioane de euro și am luat cele mai scumpe aparate din Europa. Mai știu că dacă nu erau omologate, nu luam aprobare de la Ministerul Sănătății”, a spus Becali, pentru Gazeta Sporturilor.