Comitetul de coordonare a vaccinării a anunțat că în centrele în care se administrează vaccinul Vaxzevria (AstraZeneca) și în care sunt locuri disponibile va fi permisă vaccinarea persoanelor care optează pentru acest tip de vaccin, prin prezentarea directă la centrul de vaccinare, fără a mai fi necesară înscrierea pe platformă, cu respectarea celorlalte proceduri și instrucțiuni.
Citește și:
Angela Merkel se va vaccina vineri cu prima doză de AstraZeneca
FMI: Dacă se va vaccina masiv, economia Europei ar putea reveni la nivelul anterior crizei în 2022
Ce trebuie să știe cei care vor să se vaccineze cu AstraZeneca:
Să verifice disponibilitatea locurilor pe harta interactivă existentă pe platforma națională de informare cu privire la vaccinare;
Să meargă la centrul de vaccinare în care sunt locuri disponibile cu un document de identitate;
Vaccinarea se va realiza în limita capacității de vaccinare a centrului;
Să se asigure că nu au simptome asociate COVID19
În total, joi seară în platforma de vaccinare erau libere 104.000 de locuri.