DOCUMENT Noua definiție de caz pentru pacienții COVID. Cine se poate testa gratuit

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 18.09.2020 - 14:50
Inquam Photos / Cornel Putan

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a actualizat definiția de caz petru pacienții COVID și a publicat noua listă cu cei care au prioritate la testare, deci, beneficiază de testare gratuită.

SHARE

Este considerat caz suspect orice persoană cu debut brusc de febră și tuse, orice persoană cu debut brusc al oricăror trei sau mai multe dintre următoarele semne și simptome: febră, tuse, astenie, cefalee, mialgii, dureri în gât, coriză, dispnee, anorexie / grețuri / vărsături, diaree, status mental alterat, orice persoană cu pneumonie, bronhopneumonie +/- pleurezie. 

Mai este considerat caz suspect orice persoană cu infecție respiratorie acută severă (SARI) (febră sau istoric de febră și tuse și dificultate în respirație (scurtarea respiratiei) și care necesită spitalizare peste noapte. 

În ceea ce privește copiii cu vârsta până în 16 ani, sunt considerați suspecți de COVID și dacă prezintă manifestări gastro-intestinale (vărsături, diaree) neasociate cu alimentația, precizează INSP. 

Descarcă documentul INSP de aici.

Cazul probabil este definit ca: 

A. Un pacient care întrunește criteriile clinice de mai sus ȘI este contact al unui caz confirmat sau are legătură epidemiologică cu un focar cu cel puțin un caz confirmat

B. Un caz suspect cu imagine pulmonară sugestivă pentru COVID-19:
• Rx pulmonară: opacități neclare, frecvent rotunde, cu distribuție periferică inferioară;
• CT pulmonară: multiple opacități bilaterale cu aspect de sticlă mărunțită, frecvent rotunde, cu distribuție periferică inferioară;
• echografie pulmonara: linii pleurale îngroșate, linii B (multifocale, discrete sau confluente), tipare de consolidare cu sau fără bronhograme;


C. O persoană cu debut recent de anosmie (pierderea mirosului) sau ageuzie (pierderea gustului) in absența unei cauze identificate

D. Un adult decedat fără o cauză explicabilă, cu insuficiență respiratorie care a precedat decesul ȘI care a fost în contact cu un caz confirmat sau care a avut legătură epidemiologică cu un focar cu cel puțin un caz confirmat.

Cazul confirmat - o persoană cu confirmare în laborator a infecției cu SARS-CoV-2, indiferent de
semnele şi simptomele clinice.

Persoanele care au purtat mască sau echipament de protecție și care a respectat distanța fizică față de un pacient COVID nu sunt considerate contacte directe, potrivit INSP. 

Contactul direct este definit ca:

- Persoană care locuiește în aceeași gospodărie cu un pacient cu COVID-19;

- Persoană care a avut contact fizic direct cu un caz de COVID-19 (ex. strângere de mână fără igiena ulterioară a mâinilor);

- Persoană care a avut contact direct neprotejat cu secreții infecțioase ale unui caz de COVID-19 (ex. în timpul tusei, atingerea unor batiste cu mâna neprotejată de mănușă);

- Persoană care a avut contact faţă în faţă cu un caz de COVID-19 la o distanţă mai mică de 2 m şi cu o durată de minimum 15 minute;

- Persoană care s-a aflat în aceeași încăpere (ex. sala de clasă, sală de ședințe, sală de așteptare din spital) cu un caz de COVID-19, timp de minimum 15 minute şi la o distanţă mai mică de 2 m;

- Persoană din rândul personalului medico-sanitar sau altă persoană care acordă îngrijire directă unui pacient cu COVID-19 sau o persoană din rândul personalului de laborator care manipulează probe recoltate de la un pacient cu COVID-19, fără portul corect al echipamentului de protecție. Legătura epidemiologică ar fi putut avea loc în perioada de 14 zile anterioare datei debutului.

 

Cine beneficiază de testare gratuită

1. Persoane simptomatice, inclusiv personal medico-sanitar si auxiliar, conform definiţiei de caz;

2. Contacți apropiaţi simptomatici ai cazurilor confirmate;

3. Pacienţi cu maximum 48 de ore înainte de procedura de transplant  (asimptomatici) şi donatorii de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice înainte de donare; pacienți cu transplant de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice aflați în tratament imunosupresor, înaintea fiecărei internări din
perioada de monitorizare post-transplant – 2 teste la 24 de ore interval;

4. Echipele medicale de prelevare a organelor pentru transplant care se deplaseaza de la centrul de transplant in centrele de prelevare – la fiecare 2 saptamani;

5. Pacienţi asimptomatici cu imunosupresie în contextul bolii sau indusă medicamentos, cu maximum 48 de ore inainte de internarea în spital;

În acest context, termenul de imunosupresie se referă la: chemoterapia citotoxică, agenți biologici cu acțiune prelungită, imunoterapie celulară și doze mari de glucocorticoizi, conform ghidului Societății Americane de Boli Infecțioase (6.05.2020), accesat la https://www.idsociety.org/practice-guideline/covid-19-guideline-diagnostics/

6. Pacienți oncologici asimptomatici aflați în curs de chimioterapie și/sau
radioterapie:

- Pacienți oncologici asimptomatici aflați în curs de chimioterapie – cu maximum 48 de ore inainte de fiecare cura, respectiv de fiecare prezentare la spital pentru monitorizare;
- Pacienți oncologici asimptomatici aflați în curs de radioterapie – înainte de prima ședință și apoi la 14 zile, până la terminarea curei;

7. Pacienți oncologici asimptomatici înainte de intervenții operatorii sau manevre invazive, cu maxim 48 de ore înaintea intervenției/manoperei;
Notă: Cu referire la punctele 5., 6. și 7., în cazul pacienților copii care se internează cu însoțitor, se testează și însoțitorul.

8. Pacienti hemodializaţi asimptomatici - de 2 ori pe luna;
- Pacienti hemodializati asimptomatici contacţi cu caz confirmat, 2 testări la 6-7 zile interval între ele; pe durata acestei perioade aceștia vor fi dializați în sesiuni separate
de restul pacientilor;

9. Pacienti hemodializaţi simptomatici;

10.Persoane instituționalizate asimptomatice – de 2 ori pe lună;

11.Personalul de îngrijire din centre rezidențiale – de 2 ori pe lună;

12.Gravidele asimptomatice care se află în carantină / izolare la domiciliu sau au fost contact direct cu un caz confirmat – în ziua 14, dacă nu au devenit simptomatice;

13.Personal medico-sanitar si auxiliar asimptomatic contact direct cu caz confirmat, în a 6-7 zi de la ultimul contact posibil infectant**.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te