COVID Comisia Europeană, contract de achiziţie a unui tratament cu anticorpi monoclonali

DE Elena Andrei | 21.09.2021 - 21:26
CE, contract de achiziţie a unui tratament cu anticorpi monoclonali/foto: forbes
CE, contract de achiziţie a unui tratament cu anticorpi monoclonali/foto: forbes

Comisia Europeană a semnat un contract cadru de achiziţie cu compania farmaceutică Eli Lilly pentru un tratament cu anticorpi monoclonali pentru pacienţii COVID-19, conform unui comunicat de presă publicat marţi pe site-ul Executivului european.

SHARE

Semnarea acestui contract marchează cea mai recentă evoluţie a acestui prim portofoliu format din cinci soluţii de tratament promiţătoare, anunţate de Comisie în cadrul Strategiei Terapeutice COVID-19 a UE în iunie 2021.

Tratamentul cu anticorpi monoclonali produs de Eli Lilly este în prezent analizat de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA). 18 state membre au semnat un acord comun pentru achiziţia a 220.000 de astfel de tratamente.

„Peste 73% din populaţia adultă a UE este în prezent vaccinată complet, iar această rată este încă în creştere. Însă vaccinurile nu pot fi singurul nostru răspuns în faţa COVID-19. Oamenii continuă să se infecteze şi să se îmbolnăvească. Va trebui să ne continuăm eforturile de a preveni îmbolnăvirile prin vaccinare şi în acelaşi timp să ne asigurăm că le putem trata cu soluţii terapeutice. Prin semnătura de azi, încheiem cea de-a treia achiziţie şi ne respectăm angajamentul în temeiul Strategiei Terapeutice a UE privind facilitarea accesului la medicamente de ultimă generaţie pentru pacienţii COVID-19", a declarat comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides.

Citește și

Amenințarea COVID crește numărul vaccinărilor: 15.682 în 24h, din care 12.496 persoane cu prima doză

A fost lansată aplicația Check DCC, pentru verificarea certificatelor verzi. Merge doar pe Android

Dacă vaccinarea rămâne cea mai puternică armă atât împotriva virusului, cât şi a variantelor sale, tratamentele au un rol extrem de important în strategia de răspuns la COVID-19. Acestea contribuie la salvarea de vieţi, accelerează timpul de recuperare al bolnavilor, reduc durata de spitalizare şi în ultimă instanţă reduc din presiunea asupra sistemelor de sănătate.

Tratamentul produs de compania Eli Lilly este o combinaţie a doi anticorpi monoclonali (bamlanivimab şi etesevimab) pentru tratarea pacienţilor COVID-19 care nu au nevoie de oxigen, dar sunt în grupul de risc de a dezvolta forme severe ale bolii.

Anticorpii monoclonali sunt proteine concepute în laborator care imită abilitatea sistemului imunitar de a lupta cu coronavirusul. Ei se lipesc de proteina spike şi blochează astfel capacitatea virusului de a se ataşa de celulele umane, conform comunicatului, potrivit Agerpres.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te