"Din păcate, personalul medical ajunge să fie de foarte multe ori cu lacrimi în ochi, frustrat, cu mâinile ridicate. Am colegi care sunt la capătul puterilor. Cu disperare aflăm, poate săptămânal, că încă unul dintre colegi s-a îmbolnăvit, deci mai rămân câteva gărzi de acoperit. Perspectiva asupra acestei crize, din interiorul sistemului de sănătate publică, este fundamental alta decât este percepută, în general, de societate. Tragem un semnal de alarmă şi din acest punct de vedere. S-a făcut mult, mult prea puţin, chiar şi în aceste şapte luni, în care am fi putut să ne pregătim în ceea ce priveşte extinderea secţiilor de terapie intensivă, educaţia personalului care să poată să preia anumite sarcini, care era evident la un moment dat că vor trebui preluate", a explicat Wiener, în cadrul unei conferinţe de presă a USR PLUS.
Conform acestuia, capacitatea de testare privind infecţia cu SARS-CoV-2 a crescut "mult mai lent" decât ar fi fost necesar.
"Testarea este un instrument care ar trebui să fie prospectiv, nu să identifice din urmă focarele care confluează şi acum ne pun în faţa unei transmiteri comunitare uriaşe. Ar fi trebuit să fie gardianul extinderii acestor focare. Multe dintre DSP-uri nu lucrează în weekend. (...) Nu mai vorbesc de secţiile de ATI, unde cea mai frecventă propoziţie care se rosteşte în ziua de azi este: 'Nu avem locuri', la telefonul care sună disperat. Sunt foarte multe lucruri care arată efectiv crăpăturile sistemului. Plătim poliţele a zeci de ani de lipsă de angajament şi politic, în ceea ce priveşte sistemul de sănătate publică", a susţinut senatorul USR.
El a subliniat că actuala criză sanitară a reliefat importanţa resursei umane, dar şi necesitatea unor investiţii majore în Sănătate.
"Această criză ne-a demonstrat (...) ce înseamnă un sistem medical disfuncţional, în care nu s-a investit zeci de ani, care tot timpul, în aceşti ani, a funcţionat la limita de avarie. (...) Vorbim de aceeaşi nenorocire a personalului medical insuficient, care preia oarecum individual vulnerabilităţile sistemului. Acum, când vorbim, pacienţii cu COVID din ţara noastră sunt trataţi, sigur, din disperare, chiar şi de ortopezi, de fizioterapeuţi, de pediatri, de oflatmologi, de oameni care nu sunt familiari, practic, cu tipul acesta de patologie, dar am ajuns în situaţia în care aceste lucruri sunt făcute, oarecum, conjunctural. Se deschid, peste noapte, noi secţii de spital, în care pentru prima oară personalul de acolo vede un pacient cu boală infecţioasă, un pacient grav. (...) Sigur, absolut în afara acoperirii poliţei de malpraxis, pentru că legislaţia sau măsurile pe care Guvernul le-a luat întotdeauna sunt cu doi-trei paşi în urma realităţii din teren", a declarat Adrian Wiener, a scris agerpres.ro.