Clădirea Ministerul Sănătății, iluminată în roz timp de 4 ore. Care e motivul?
Clădirea Ministerul Sănătății va fi iluminată în roz timp de 4 ore, joi seara. Este un mod de a marca Ziua Internațională a luptei împotriva cancerului de sân.
În România, sunt diagnosticate anual peste 12.000 de femei cu cancer de sân, aceasta fiind cea mai frecventă formă de cancer la femei, conform informării din raportul OECD (2023), Profil de țară privind cancerul: România 2023.
Majoritatea femeilor diagnosticate (8 din 10) au peste 50 de ani, dar boala poate afecta și femeile mai tinere.
Clădirea Ministerul Sănătății, iluminată în roz timp de 4 ore. Care e motivul?
Pe 2 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Internațională a luptei împotriva cancerului de sân.
Ministerul Sănătății se alătură și în acest an eforturilor internaționale de conștientizare privind lupta împotriva cancerului de sân.
În această seară, între orele 20.00 și 24.00, clădirea instituției va fi iluminată în roz, simbol universal al speranței, solidarității și responsabilității față de sănătatea femeii.

Foto: Ministerul Sănătății
Cancerul de sân rămâne cea mai frecventă formă de cancer la femei, însă diagnosticarea timpurie și accesul la tratament pot salva vieți.
Ministerul Sănătății reamintește că mamografiile sunt incluse în pachetul de servicii medicale decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, iar tratamentul este disponibil atât pentru persoanele asigurate, cât și pentru cele neasigurate, prin intermediul programelor naționale de sănătate, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.
Citește și: De ce este importantă prima mamografie și cu cât scade riscul cancerului de sân în 25 de ani?
Anul 2025 marchează un moment simbolic important: 25 de ani de „Iluminare în Roz” în România, un sfert de secol în care societatea civilă, autoritățile și comunitatea medicală au transmis împreună un mesaj esențial, prevenția salvează vieți. Iluminarea în Roz nu este doar un gest simbolic, ci și un apel la responsabilitate, fiecare femeie având datoria față de sine și față de cei dragi de a acorda atenție sănătății sale.
Citește și: Cercetătorii au dezvoltat o „bombă inteligentă” care omoară cancerul mamar. Ce proces are loc
Ministerul Sănătății reafirmă angajamentul său ferm de a îmbunătăți accesul la servicii medicale de prevenție și tratament și transmite tuturor femeilor din România un mesaj clar: nu amânați îngrijirea sănătății, pentru că fiecare gest de atenție făcut la timp poate însemna ani în plus alături de cei dragi.