Cine bea alcool e predispus să facă 6 tipuri de cancer. Beneficiile vinului roșu sunt un mit

DE Florentina Enache | Actualizat: 19.09.2024 - 10:25
Cine bea alcool e predispus să facă 6 tipuri de cancer. Beneficiile vinului roșu sunt un mit, spun medicii - Foto: Freepik (rol ilustrativ)
Cine bea alcool e predispus să facă 6 tipuri de cancer. Beneficiile vinului roșu sunt un mit, spun medicii - Foto: Freepik (rol ilustrativ)

Adulții sub 50 de ani au dezvoltat cancer mamar și cancer colorectal la rate din ce în ce mai mari în ultimele decenii, iar consumul de alcool poate fi unul dintre factorii care determină această tendință, potrivit unui studiu publicat miercuri.

SHARE

Cercetarea, elaborată de Asociația Americană pentru Cercetarea Cancerului, evidențiază progresele științifice care au condus la noi medicamente împotriva cancerului și la declinul deceselor cauzate de cancer.

Cu toate acestea, autorii au spus că au făcut o descoperire îngrijorătoare. Chiar dacă ratele de deces cauzate de cancer au scăzut, incidența generală a mai multor tipuri de cancer a crescut inexplicabil, cu o creștere deosebit de alarmantă în rândul adulților tineri în ceea ce privește cancerele din sistemul gastrointestinal, cum ar fi cancerul colorectal, conform unui articol al The New York Times.

Cine bea alcool e predispus să facă 6 tipuri de cancer. Beneficiile vinului roșu sunt un mit

Raportul estimează că 40% din toate cazurile de cancer sunt asociate cu factori de risc modificabili.

Raportul recomandă reducerea consumului de alcool, precum și modificări ale stilului de viață, cum ar fi evitarea tutunului, menținerea unei diete și a unei greutăți sănătoase, exerciții fizice, evitarea radiațiilor ultraviolete și minimizarea expunerii la poluanți.

Citește și: Cresc telefoanele mobile riscul de cancer cerebral? Verdictul celui mai amplu studiu de până acum

Autorii au făcut apel la creșterea gradului de conștientizare prin intermediul campaniilor de mesaje publice și prin adăugarea de etichete de avertizare pe băuturile alcoolice.

Recomandările vin pe fondul unei regândiri radicale a beneficiilor presupuse pentru sănătate ale consumului moderat de alcool, care ani de zile a fost considerat protector împotriva bolilor de inimă.

Chiar luna trecută, un studiu de amploare care a urmărit mai mult de 135.000 de adulți britanici în vârstă, timp de peste un deceniu, a constatat că cei care au băut alcool regulat, dar cu moderație, nu au dezvoltat boli de inimă într-o rată mai mică față de cei care au băut alcool foarte puțin.

Citește și: Avertismentul unei femei cu implanturi mamare care a făcut cancer: Umblați cu bombe cu ceas după voi

Mai mult, au fost înregistrate mai multe decese din cauza cancerului la cei care au băut regulat, cu moderație, decât la cei care au băut doar ocazional.

„51% din oameni nu știu că alcoolul crește riscul de cancer”, a declarat Jane Figueiredo, epidemiolog la Samuel Oschin Comprehensive Cancer Institute de la Cedars-Sinai Medical Center din Los Angeles, care a făcut parte grupul care a pregătit raportul. „Acest lucru este îngrijorător”.

Mitul vinului roșu

„Putem vorbi despre mitul că vinul roșu are potențiale beneficii cardiovasculare. Există multe alte modalități de a vă menține inima sănătoasă, fără a vă crește riscul de cancer”, a spus ea.

Consumul excesiv de alcool crește riscul pentru șase tipuri de tumori maligne, a constatat raportul.

- carcinomul esofagian cu celule scuamoase

- cancer de cap și gât

- cancer de sân

- cancer colorectal

- cancer de ficat

- cacer de stomac

Citește și: A fost descoperit leacul unei boli asociate cancerului, care te lasă slab şi lipsit de vlagă

Aproximativ 5,4% din cancerele din Statele Unite au fost atribuite consumului de alcool în 2019.

În rândul adulților în vârstă de 30 de ani, ratele de cancer au crescut semnificativ între 2010 și 2019. Cele mai mari creșteri în 2019 au fost în cazul cancerelor de sân, tiroidă, colon și rect, se arată în raport.

Cancerul colorectal cu debut precoce (definit ca tumori maligne la adulții sub 50 de ani) a crescut cu 1,9% în fiecare an între 2011 și 2019, a declarat raportul, citând numeroase studii publicate care au documentat tendința.

Din fericire, noile tratamente extind timpul de supraviețuire pentru persoanele cu cancer. Ratele de deces pentru femeile de peste 50 de ani cu cancer mamar au scăzut, la fel ca și ratele de deces pentru adulții în vârstă cu cancer colorectal.

Cu toate acestea, ratele acestor cancere la adulții tineri sunt în creștere, la fel ca și ratele cancerelor gastrice și ale anumitor cancere de sânge, se arată în raport. Și chiar dacă pacienții cu leucemie, melanom și cancer renal trăiesc mai mult, incidența generală a acestor boli a crescut.

Factorii care determină creșterea numărului de cazuri de cancer colorectal cu debut precoce nu sunt bine înțeleși, dar multe studii au arătat că un consum frecvent și regulat de alcool la începutul și mijlocul maturității este asociat cu un risc mai mare de cancere de colon și rect.

Citeşte şi: VIDEO Kate Middleton, diagnosticată cu cancer, a dat o veste minunată. ADIO, chimioterapie!

Alcoolul are efecte adverse asupra microbiomului, a declarat Dr. Figueiredo.

Consumul de alcool modifică bacteriile intestinale, lucru care poate duce la creșterea și răspândirea cancerelor.

De asemenea, se crede că băutura crește riscul de cancer de sân la femei, deoarece poate crește nivelul hormonului estrogen, care poate favoriza dezvoltarea bolii. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te