Berlinul susține restricțiile asupra exporturilor de vaccinuri produse în UE

DE Miruna Moldoveanu | 26.01.2021 - 15:01
Ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn/FOTO: Reuters

Ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn, s-a declarat marţi în favoarea unei restricţii asupra exporturilor de vaccinuri produse în UE, într-un moment în care întârzierile în livrările de vaccinuri împotriva COVID-19 se înmulţesc, potrivit AFP şi Reuters, citate de Agerres.

SHARE

„Vaccinurile care ies din UE au nevoie de o licenţă, pentru ca noi să ştim cel puţin ce se produce şi ce părăseşte UE. Iar dacă ele ies din UE, să ne asigurăm că există o distribuţie echitabilă", a declarat Spahn la postul de televiziune ZDF.

Comentând întârzierile anunţate de AstraZeneca în livrările cu vaccinul său împotriva coronavirusului în UE, el a declarat că poate înţelege că, „într-un proces atât de complex ca producţia de vaccinuri, există uneori probleme".

Totuşi, acest lucru ar trebui „să afecteze pe toată lumea în acelaşi fel", a spus Spahn, în contextul în care, spre exemplu, nu ar urma să fie nicio întârzie în aprovizionarea Marii Britanii.

„Nu este vorba de UE pe primul loc, ci despre partea echitabilă a UE", a afirmat el.

Spahn a subliniat că UE a încheiat contracte cu AstraZeneca şi a pre-finanţat deja construirea de noi capacităţi de producţie.

Comisia Europeană a rezervat până acum până la 400 de milioane de doze din acest vaccin, deja folosit în Marea Britanie. Aprobarea UE pentru vaccinul AstraZeneca este aşteptată vineri.

Grupul britanico-suedez a atras atenţia vinerea trecută că livrările vaccinului său în Europa vor fi mai reduse decât era prevăzut în primul trimestru, din cauza unei „scăderi de randament" la un centru de producţie european.

Aceste întârzieri, care vin după cele din livrările vaccinului Pfizer-BioNTech, au stârnit luni furia comisarului european al Sănătăţii, Stella Kyriakides, care a propus un "mecanism de transparenţă" asupra exporturilor în afara UE cu vaccinurile produse pe teritoriul său.

AstraZeneca a precizat luni că directorul său a transmis UE că face tot posibilul ca vaccinul să ajungă la milioane de europeni cât mai repede posibil.

Un oficial UE a declarat pentru Reuters că AstraZeneca a primit o plată în avans de 336 de milioane de euro (408 milioane de dolari) în momentul în care UE a semnat un contract cu compania pentru cel puţin 300 de milioane de doze şi o opţiune pentru alte 100 de milioane de doze. Acordul a fost primul semnat de UE pentru obţinerea de vaccinuri împotriva COVID-19.

Înţelegerea fusese semnată după ce SUA conveniseră în mai un contract pentru 300 de milioane de doze, în valoare de 1,2 miliarde de dolari, şi Marea Britanie semnase la rândul său, tot în mai, pentru livrarea a 100 de milioane de doze, la o valoare de 84 de milioane de lire (114 milioane de dolari).

Chestiunea prioritizării vaccinurilor produse în UE mai întâi către ţările europene stârneşte de asemenea o dezbatere despre distribuirea justă în lume, unde peste două milioane de persoane au murit din cauza COVID-19 în ultimul an.

La mijlocul lunii ianuarie, directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a avertizat că lumea se va confrunta cu un "eşec moral catastrofal" dacă ţările bogate vor acapara vaccinurile împotriva COVID-19 în detrimentul statelor sărace.

OMS şi Alianţa pentru Vaccinuri (GAVI) au creat mecanismul Covax pentru distribuirea de vaccinuri anti-COVID-19 către ţările defavorizate, însă sistemul suferă din cauza direcţiei 'fiecare pentru el' din rândul ţărilor bogate şi a unei lipse de finanţare, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te