ALARMĂ Gripa va aduce încă aproape 200 de pacienți în ATI. COVID are deja 60% din terapia intensivă

DE Flavia Drăgan | Actualizat: 07.10.2020 - 11:49
Sursa foto: Inquam Photos - Liviu Chirica
Sursa foto: Inquam Photos - Liviu Chirica

132 de bolnavi cu gripă au ajuns în terapie intensivă în sezonul gripal trecut, conform unui răspuns al Ministerului Sănătății, pentru Newsweek România. Datele sunt îngrijorătoare, în condițiile în care secțiile ATI sunt deja aglomerate de COVID.

SHARE

În sezonul gripal 2019-2020, s-au înregistrat 49.656 de afecțiuni clinice compatibile cu gripa (ILI), iar rata internării a fost de 22,17%, conform unui răspuns al Institutului Național de Sănătate Publică, pentru Newsweek România. De asemenea, au fost confirmate cu laboratorul 1.929 de cazuri de gripă, iar 73 de oameni infectați au murit.

„În cadrul supravegherii de tip sentinelă a Infecțiilor Respiratorii Acute Severe (SARI), în sezonul 2019-2020, au fost raportate 25 de cazuri confirmate cu gripă, internate în secții de terapie intensivă (ATI).

Având în vedere faptul că sentinela a avut o arie de accesibilitate de 19% din populația României, prin extrapolare se poate estima un număr de 132 cazuri severe de gripă internate în ATI”, se arată în răspunsul Ministerului Sănătății, care citează un raport al Institutului Național de Sănătate Publică, la solicitarea Newsweek România.

Pentru bolnavii de coronavirus, România are 1.050 de paturi la terapie intensivă, dotate cu aparatura necesară, iar în total, sunt 2.653 de paturi de terapie intensivă, conform unui comunicat al Grupului de Comunicare Strategică, din 23 martie. La terapie intensivă ajung pacienții critici, dar și cei care suferă intervenții chirurgicale. 

Virgil Musta: Pentru pacienții cu COVID și cei cu gripă vor fi necesare terapii intensive separate 

Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, a atras atenția încă de acum două săptămâni, într-un interviu pentru Newsweek România, că spitalele vor fi copleșite dacă, pe lângă bolnavii de coronavirus, vor ajunge în ATI și pacienți cu gripă sezonieră.

„E foarte greu să gestionăm epidemiile, din mai multe motive: sistemul de sănătate e copleșit de numărul de cazuri de SARS-CoV-2, foarte probabil că gripa nici nu mai discutăm să o internăm, pentru că nu o să mai fie locuri.

Pe de altă parte, dacă vorbim despre cazurile de terapie intensivă, va trebui să avem terapie intensivă separată, pentru că și gripa este o boală infecto-contagioasă, dacă punem un pacient cu gripă în terapie intensivă cu SARS-CoV-2, îi contaminează pe ceilalți și aceștia vor face o superinfecție cu gripă, deci se va agrava boala pentru care sunt în ATI și viceversa. Din păcate, sunt foarte puține spitale care au condiții de izolare a fiecărui pacient. Nu există zone în care fiecare pacient să poată să fie izolat dacă e cu o boală infecto-contagioasă, indiferent din ce secție de spital este. 

Avem acum ocupate spre 500 de paturi de ATI și nu toate paturile au ventilație mecanică. Eu nu pot să vă dau cifra exactă, datele sunt la nivelul Comisiei ATI, dar, în situația în care suntem acum pe terapie intensivă, noi aproape nu mai avem nici un loc. Dacă ar veni și pacienți cu gripă, aproape n-am avea unde să îi punem. Că toată terapia intensivă care este infecto-contagioasă este folosită pentru SARS-CoV-2”, explica medicul Virgil Musta, acum două săptămâni.

Între timp, marți, numărul pacienților cu COVID internați în terapie intensivă a ajuns la 608, iar tot mai multe spitale raportează că nu mai au locuri libere în ATI. Fără locuri libere sunt: Suceava, Neamț, Iași, Vrancea, Buzău, Prahova, București, Ilfov, Brașov, Sibiu, Vâlcea, Alba, Cluj, Hunedoara, Timiș, conform unei monitorizări realizate de G4Media.

Totodată, conform unei analize publicate ieri de Institutul de Sănătate Publică, 16 județe și Capitala sunt extrem de vulnerabile la coronavirus în prezent.

Citește și: GRAFICE Bucureștiul și patru județe se confruntă cu o explozie de COVID. Harta vulnerabilității

Probleme cu vaccinul antigripal 

Pe de altă parte, deși medicii fac apel la populație să se vaccineze antigripal, vaccinul se găsește cu greu în farmacii. Deja au apărut și primele plângeri ale populației pe platforma Ministerului Sănătății, medicamentelipsă.ro.

De altfel, medicul Gindrovel Dumitra, vicepreședinte al Societății Naționale de Medicina Familiei, a atras atenția, încă de acum două săptămâni, într-un interviu pentru Newsweek România, că pe piața liberă vor fi puse la vânzare între 600.000 și 800.000 de doze de vaccin, insuficiente pentru toată populația României.

Grupele la risc (vârstnici, copii, femei însărcinate, cadre medicale, persoane instituționalizate, pacienți cronici) beneficiază de vaccinare gratuită la medicii de familie. Ministerul Sănătății a anunțat că a achiziționat circa trei milioane de doze de vaccin antigripal, cea mai mare cantitate din 2009 încoace, când s-a înregistrat pandemia de gripă porcină.  

Citește și: GRIPĂ Record de vaccinări anul acesta, dar insuficiente pentru protejarea populației

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te