480 paturi pentru urgențe, pierdute după ce PSD a promis, dar nu a mai realizat, 8 spitale regionale

DE Petre Bădică | Actualizat: 17.11.2020 - 16:13
Opt spitale regionale promise de Dragnea și Ponta / Inquam Photo
Opt spitale regionale promise de Dragnea și Ponta / Inquam Photo

România înregistrează, zilnic, o creștere a cazurilor grave de infectări cu coronavirus. Dacă PSD își ținea promisiunile, numai la Iași am fi avut 60 de noi paturi pentru tratarea bolnavilor în stare foarte gravă.

SHARE

În 2013, unul din cele mai ambițioase proiecte din programul PSD, asumat de guvernul Ponta, spunea astfel:

„Obiectivele de dezvoltare regională vor urmări ca la nivelul fiecărei regiuni să existe cel puţin: un spital regional (cu medicină de înaltă performanţă) - sistem regional de intervenţie în situaţii de urgenţă.”

Până în 2016 nu s-a întâmplat absolut nimic, nici măcar un studiu de prefezabilitate nu a fost realizat.

Dar PSD a câștigat alegerile și a promis, din nou, că va termina un număr de 8 spitale regionale. Echipa lui Dragnea a promis: „construirea a 8 spitale regionale, dotate cu echipamente de ultimă generație”.

Standardele europene care nu au mai ajuns

La plecarea Vioricăi Dăncilă de la guvernare (octombrie 2019), spitalele erau în aer. Abia în anul 2020 s-a obținut finanțare din bani europeni pentru trei spitale: Cluj-Napoca, Craiova și Iași.

Cele mai detaliate informații sunt despre Spitalul Regional din Iași. Acestea au apărut în urma semnării acordului de principiu privind contractarea unui împrumut de la Banca Europeană de Investiții, în valoare de până la 250 milioane pentru susținerea obiectivului de investiţii Spitalul Regional de Urgență Iași.

„Noul Spital Regional de Urgență Iași va înlocui infrastructura învechită și fragmentată a Spitalului Clinic Județean de Urgență Iași cu o structură modernă, la standard europene, arhitectural și medical, echipamente și tehnologie IT. Spitalul va utiliza un nou model operațional de management de spital, financiar, administrativ și clinic, focalizat pe pacient”, arată documentul.

Spitalul Regional din Iași ar fi avut 60 paturi de urgență

Cea mai important informație, în contextul României de azi, este strecurată în acest paragraf:

„Spitalul regional din Iași va fi organizat pe centre de îngrijire, grupate pe patologii înrudite și va avea 850 de paturi de spitalizare continuă, 60 paturi de urgență, 45 de paturi pentru spitalizare de zi, 70 de cabinete ambulatorii, 19 săli de operație, servicii avansate de imagistică, radiologie intervențională, endoscopie, cardiologie intervențională, neuroștiințe, etc. Astfel, spitalul va deveni un centru de nivel terțiar pentru rețeaua de spitale din regiunea Nord-Est, pentru a trata pacienții critici și cazurile care necesită tehnologie și expertiză la nivel înalt, va integra tehnologii și practici medicale actualizate, abordări multidisciplinare, eficiente și sigure din punct de vedere clinic.

Spitalul de Urgență din Craiova ar trebui să aibă 804 paturi, iar Spitalul regional din Cluj un număr de 850 de paturi. Capacitatea fiecăruia din cele opt spitale regionale va fi în jur de 800 -850 de paturi.

Cum la Iași sunt prevăzute 60 de paturi de urgență, în toate cele opt spitale regionale promise de PSD pentru 2020, am fi avut 480 de noi paturi pentru urgențe.

Astăzi, România a înregistrat 1.174 de pacienți internați la ATI. Capacitatatea maximă la terapie intensive este de 1.500 de paturi.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te