VIDEO Tătaru, program PNL: „Reformarea din temelii a sistemul sanitar, obiectiv principal”

DE Elena Andrei | Actualizat: 19.11.2020 - 20:38
sursă Facebook
sursă Facebook

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a declarat joi, la evenimentul de lansare a programului de guvernare al PNL pe 2021-2024, că liberalii își propun să reformeze din temelii sistemul sanitar din România.

SHARE

Ministrul a precizat că PNL vrea să construiască spitalele regionale din Iași, Cluj și Craiova până în 2024. De asemenea, liberalii promit că alte 20 de unități medicale vor fi construite de la zero, iar alte 25 renovate.

„Vorbim de modernizarea României. Sistemul public de sănătate a furat un pic startul, de nevoie. Încă de la preluarea guvernării am fost nevoiți să modernizăm. Am început cu un examen de Rezidențiat pe care predecesorii voiau să-l amâne. 7000 de colegi de-ai mei au intrat în pregătire pentru specialități. Noi veneam după promisiuni de 8 spitale regionale.

Deși a venit o pandemie, cea mai mare criză sanitară a României moderne, în tot acest timp ba în spitale, ba printre bolnavi, ba printre colegii noștri, am reușit să semnăm contracte pentru trei spitale regionale: Iași, Cluj, Craiova.

Într-un an destul de greu, în care a trebui să ne adaptăm lună de lună, am reușit să încheiem contracte: spitalul din Sibiu sau Brașov.

În toată criza, am continuat să evaluăm sistemul medical, să vedem în viitor. Ne propunem să dezvoltăm situația stării de sănătate a românilor, acea siguranță pe care n-am avut-o, dar pe care vrem să o dăm românilor.

Gândim o infrastructură spitalicească. Ne gândim să construim aceste 3 spitale regionale până în 2024, ne gândim ca alte 10 spitale să fie construite de la zero. Dezvoltăm, extindem și renovăm alte 25 de spitale. Gândim o reformă în Sănătate care trebuie să fie din temelii. Ea pleacă și de la finanțarea sistemului. Vrem să ajungem la 6% din PIB până în 2024. Sperăm ca aceste finanțări să ne scoată din această grea misiune în care ne zbatem de 30 de ani.

Gândim o digitalizare. Ieri am legiferat telemedicina, ce bună a fost în timpul acestei pandemii. Am reușit să evaluăm mai bine sistemul, are nevoie de o extensie, de modificarea acestui management, plecând de sus, modificările din Ministerul Sănătății, din DSP-uri, din Ambulanțe și din spitale.

Gândim această finanțare din fonduri europene să poată fi aprofundată și cheltuită cu mare celeritate. Pentru infrastructură avem 2,8 miliarde, pentru planul de reziliență avem 1,2 miliarde. Gândim să aducă siguranța cadrelor medicale, a pacienților”, a declarat Tătaru.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te