Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,94 %
Elena Lasconi 19,16 %
99,91 %
Marcel Ciolacu 19,16 %
George Simion 13,87 %
Click aici pentru rezultate complete

VIDEO Reclamă mascată, din fondurile publice ale sectorului 3, pentru candidatul Robert Negoiță

DE Alex Darvari | Actualizat: 24.09.2020 - 15:44
Robert Negoiță/ Facebook
Robert Negoiță/ Facebook

Alexandru Kocsis Cristea, membru al Cosiliului național al Audiovizualului, demască o reclamă mascată.

SHARE

„În şedinţa din data de 17 septembrie am avut pe masa Consiliului sesizarea făcută de ActiveWatch, cu solicitarea de a analiza legalitatea spoturilor publicitare comandate de câteva autorităţi locale şi difuzate intensiv ȋn timpul campaniei electorale, la nivel naţional.

Pe scurt, suspiciunea celor de la ActiveWatch si a altor câteva ONG-uri semnatare era că se foloseşte un format hibrid de comunicare, neasumat de către un candidat, dar asumat de o administraţie locală condusă de un primar care "ȋntâmplător" este şi candidat. Astfel, se asigură un ascendent de vizibilitate primarilor în funcție folosind fonduri publice şi ȋncălcând echilibrul prevazut de lege pentru bugetele de campanie electorală.

În timpul şedinţei, majoritatea membrilor am ajuns la concluzia că este campanie electorală mascată, dar nu putem sancţiona această practică, deoarece legislaţia existentă ȋn domeniul audiovizualului nu cuprinde o prevedere explicită pentru astfel de situaţii.

Nu s-a putut da nicio sancţiune şi nici nu s-a putut stopa difuzarea acestor clipuri electorale mascate, ȋnsă eu am făcut o propunere colegilor de a sesiza Curtea de Conturi a României cu privire la modul ȋn care au fost cheltuiţi banii publici ai contribuabililor. De ce? Pentru că sunt spoturi publicitare difuzate pe posturi cu acoperire naţională, deşi subiectul spotului este unul cu specific local”, spune Alexandru Kocsis Cristea.

Alexandru Kocsis Cristea a formulat o sesizare semnată alături alţi doi membri CNA, dintr-un total de 11.

PS: Mereu am spus că este inutil numărul de 11 membri pentru această instituţie.

„Către Curtea de Conturi a României,

Prin prezenta vă transmitem pentru analiză subiectul sesizării nr. 8892/10.09.2020, primite pe adresa Consiliului Naţional al Audiovizualului din partea ActiveWatch, CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică, Centrul pentru Inovare Publică, OPTAR - Organizația pentru Promovarea Transportului Alternativ în România,
Asociația Miliția Spirituală şi Expert Forum (EFOR).
Organizaţiile mai sus menţionate au sesizat Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru a verifica legalitatea difuzării unor spoturi de promovare, pe timpul alocat publicităţii comerciale, comandate de autorităţi locale şi plătite din bani publici.
În urma analizei raportului de monitorizare ȋntocmit de către Direcţia de Monitorizare a CNA, mai mulţi membri ai Consiliului am ajuns la concluzia că aceste clipuri funcţionează la limita legislaţiei audiovizuale şi a celei privind desfăşurarea campaniilor electorale, fiind o publicitate electorală mascată, care, din cauza limitărilor legislaţiei audiovizuale existente, nu poate fi ȋncadrată şi sancţionată corespunzător.
Subsemnaţii, Alexandru Kocsis-Cristea, Dorina Rusu şi Cristina Ancuţa Pocora, ȋn calitate de membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului, am făcut propunerea, pe care am comunicat-o şi celorlalţi membri ai Consiliului, de a sesiza Curtea de Conturi a României, ca instituţie abilitată pentru a verifica legalitatea şi oportunitatea cheltuirii banilor publici.
Menţionăm că aceste clipuri publicitare au fost difuzate la nivel naţional, deşi au un obiectiv neclar şi un specific local ce ar putea fi relevant doar pe raza zonelor aflate ȋn administrarea autorităţilor locale care le-au comandat. Mai exact, noi, ȋn calitate de membri ai Consiliului Naţional al Audiovizualului, nu am ȋnţeles ce beneficiu pot avea contribuabilii din sectorul 3 când banii publici aflaţi la dispoziţia Administraţiei Locale din sectorul 3 se cheltuie pentru a difuza un clip publicitar la nivel naţional, care ajunge să fie văzut de locuitori din Alexandria, Botoşani sau Constanţa.
Ataşat, vă transmitem sesizarea nr 8892/10.09.2020, raportul ȋntocmit de Direcţia Monitorizare a CNA, precum şi clipurile video aflate ȋn discuţie.

Cu respect şi responsabilitate,

Alexandru Kocsis Cristea – membru CNA
Cristina Ancuţa Pocora – membru CNA
Dorina Rusu – membru CNA” =

Reclama la serviciile oferite de primăria sectorului 3 în timp ce primarul sectorului 3 se află în campanie electorală:

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te