VIDEO Iohannis: „România, pregătită să găzduiască un grup de luptă NATO. Știm unde va fi”

DE Elena Andrei | 17.02.2022 - 21:18
Iohannis: „România, pregătită să găzduiască un grup de luptă NATO/foto: france24
Iohannis: „România, pregătită să găzduiască un grup de luptă NATO/foto: france24

România este pregătită să găzduiască grupul de luptă al NATO, fiind cunoscut locul unde va fi poziţionat, a declarat, joi, preşedintele Klaus Iohannis.

SHARE

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, la Paris, la reuniunea informală organizată de preşedintele francez, Emmanuel Macron, privind situaţia de securitate din Sahel.

Acesta a precizat că detaliile privind grupul de luptă al NATO vor fi făcute publice în momentul în care va fi aprobat formal la nivelul Alianţei Nord-Atlantice.

Citește și

Klaus Iohannis: Riscurile pentru securitatea europeană sunt încă critice

Macron retrage trupele franceze din operațiunile Barkhane și Takuba. Rămân rușii de la Wagner

„Am discutat cu preşedintele Macron în marja întâlnirii de aseară şi această chestiune. Rămânem implicaţi, Franţa îşi doreşte în continuare să fie naţiune cadru, noi ne dorim în continuare ca acest grup de luptă - 'battle group', cum se numeşte în NATO - să fie poziţionat în România. Şi da, pot să vă spun că noi suntem pregătiţi, ştim unde va fi poziţionat acest 'battle group', însă acest grup de luptă încă nu este aprobat formal la nivel NATO. Însă suntem optimişti că aliaţii vor agrea acest format. Discuţiile se vor purta în această primăvară şi, în final, când totul va fi rezolvat şi clarificat, vom putea să facem şi declaraţii publice despre cine participă, unde vor fi poziţionaţi şi alte detalii interesante pentru publicul din România, dar chiar acum încă nu", a explicat şeful statului.

Joi, şeful statului a luat parte, la Bruxelles, la reuniunea informală a Consiliului European pe tema ultimelor evoluţii privind situaţia de securitate de la graniţele Ucrainei şi la cel de-al VI-lea Summit Uniunea Europeană - Uniunea Africană, care va continua şi vineri.

Tot vineri, şeful statului va avea, în marja participării la Summitul UE - Uniunea Africană, o întrevedere cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, potrivit Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te