Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,93 %
Marcel Ciolacu 19,16 %
99,91 %
Elena Lasconi 19,16 %
George Simion 13,87 %
Click aici pentru rezultate complete

VIDEO Cîțu: Consolidarea rezilienţei a devenit un imperativ pe plan naţional

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 31.05.2021 - 18:42
VIDEO Cîțu: Consolidarea rezilienţei a devenit un imperativ pe plan naţional. Foto Inquam Photos/George Călin
VIDEO Cîțu: Consolidarea rezilienţei a devenit un imperativ pe plan naţional. Foto Inquam Photos/George Călin

Centrul Euro-Atlantic pentru Rezilienţă va beneficia de sprijinul deplin al Guvernului, va produce valoare adăugată reală, benefică pentru România şi pentru partenerii NATO şi UE, a declarat, luni, premierul Florin Cîţu.

SHARE

„O instituţie constituită în subordinea Ministerului de Externe, instituţie care, vă asigur, că va beneficia de sprijinul deplin al Guvernului, dar şi al meu, personal.

Înfiinţarea Centrului este urmarea firească a importanţei pe care problematica rezilienţei a acumulat-o în ultimii ani, o problematică deosebit de complexă, ce trebuie urmărită îndeaproape ca urmare a impactului pe care îl are în societate, în general, dar şi asupra instituţiilor statului, în particular", a afirmat premierul la ceremonia de inaugurare a sediului Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă (E-ARC) de la Bucureşti.

Premierul a precizat că Centrul va beneficia de un „bagaj solid şi variat de expertiză".

„Împărtăşesc opinia conform căreia rezilienţa trebuie conceptualizată dintr-o perspectivă care să permită concluzii operaţionale. Consolidarea rezilienţei a devenit un imperativ pe plan naţional, în perspectiva NATO şi UE. Centrul va beneficia de un bagaj solid şi variat de expertiză care nu mă îndoiesc că va produce valoare adăugată reală, benefică pentru România şi pentru partenerii noştri", a menţionat premierul.

Citește și: Misiune deasupra Mării Negre: Bombardier strategic B-52 american și F-16 ale României

Florin Cîţu a adăugat că „un stat cu caracteristicile României nu poate rămâne în afara marilor dezbateri europene şi euroatlantice".

„Eu, personal, văd această implicare şi sub aspectul solidarităţii cu aliaţii şi partenerii noştri. Ştiu că există deja în curs un proces de reflecţie în instituţiile naţionale privind modalităţile de consolidarea rezilienţei.

Consider că este necesar să împărtăşim cu aliaţii şi partenerii noştri concluziile la care ajungem, fie ele şi de etapă, dat fiind că este vorba despre procese în curs, astfel încât să fim cu toţii mai eficienţi în combatarea provocărilor şi ameninţărilor cu care ne confruntăm deja de ceva vreme", a subliniat prim-ministrul.

Premierul a evidenţiat că va sprijini activitatea acestui Centru.

„Dintr-un alt punct de vedere, îmi doresc ca centrul să stabilească un set de conexiuni bogat şi solid cu mediile de reflecţie europeană şi euroatlantice în materie. Un astfel de deziderat presupune o cooperare internaţională extinsă.

Citește și: Amalia, fosta soție a lui Ilie Năstase: Plecată din Rahova, am ajuns să vorbesc cu Robert de Niro

Prezenţa, astăzi, aici, a secretarului general adjunct al NATO şi a vicepreşedintelui Comisiei clasează această aspiraţie sub auspicii deosebit de favorabile, pentru că, bineînţeles, principalele platforme de cooperare internaţională a României, în materie de rezilienţă, vor fi cu precădere cele legate de NATO şi de Uniunea Europeană.

Din acest punct de vedere, mesajul meu către centru, cu care vreau să închei această alocuţiune, este: aveţi tot sprijinul, participarea amplă de astăzi o dovedeşte cu claritate", a mai transmis premierul.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te