Vicepremierul Kozak oferă sprijin rus ”cu toate forțele” pentru guvernul de la Chișinău

DE Adelina Sahlean | Actualizat: 22.09.2019 - 16:28
Dmitri Kozak alături de Igor Dodon
Dmitri Kozak alături de Igor Dodon

Vicepremierul rus Dmitri Kozak afirmă că Moscova va susţine „cu toate forţele” actuala majoritate parlamentară din Republica Moldova, care, în urma evenimentelor de la începutul verii, a reuşit să se cureţe „de un regim criminal”, transmite sâmbătă Radio Chişinău.

SHARE

Dmitri Kozak, care este şi reprezentant al preşedintelui Rusiei pentru dezvoltarea relaţiilor comercial-economice cu Republica Moldova, a făcut această declaraţie vineri, la forumul de afaceri moldo-rus care s-a desfăşurat la Chişinău.

Oficialul rus, citat de Europa Liberă, a spus că, în prezent, în Republica Moldova există o situaţie fără precedent, când două forţe cu viziuni geopolitice diametral opuse s-au unit şi au creat o coaliţie, concentrându-se pe soluţionarea problemelor interne.

„Sprijin cu încredere această înţelegere”, a spus vicepremierul rus.

Majoritatea parlamentară de la Chişinău este asigurată de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (prorus), condus de Zinaida Greceanîi, şi Blocul electoral „ACUM Platforma DA şi PAS” (pro-occidental, o alianţă între Partidul Acţiune şi Solidaritate şi Platforma Demnitate şi Adevăr, formată cu scopul participării comune în cadrul alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019), care deţin împreună 59 de mandate din 101.

După încheierea forumului de afaceri, preşedintele Igor Dodon, care a participat şi el la eveniment, a scris pe pagina sa de Facebook că „în prezent are loc relansarea totală a relaţiilor dintre Moldova şi Rusia” şi că „este restabilit dialogul la nivel de Guvern şi Parlament”.

Liderii Blocului ACUM, Maia Sandu şi Andrei Năstase, nu au participat la forumul de afaceri moldo-rus.

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te