„Este o idee dezastruoasă să rămână Cîţu chiar dacă piere lumea. În politică şi în viaţă, cel mai grav este să ignori realitatea, să n-o vezi, sau dacă o vezi să n-o recunoşti aşa cum este. Când eşti orb în faţa realităţii, trăieşti într-o lume paralelă, nu mai ai cum să fii eficient în acel moment. Când nu vezi realitatea, eşecul este garantat.
Citește și: Bianca Drăgușanu, urmărită cu drona, gazată și jefuită de zeci de mii de euro în vacanță la Monaco
A crede că prin disoluţia acestei coaliţii, alte soluţii sunt posibile înseamnă a nega aşteptările şi speranţele celor care au ales PNL, USR PLUS şi UDMR. Înseamnă a înşela aşteptările celor care au crezut că aceşti 4 ani, 2021-2024, vor fi folosiţi pentru a moderniza România, pentru a avea o acţiune coerentă în acord cu instituţiile europene, şi o acţiunile care să fie eficace, care să aibă rezultate şi-n economie, şi-n structura politică a ţării, şi în instituţii şi în schimbarea modului de a face politică în România.
Dacă suntem puşi în această alternativă „să rămână Cîţu chiar dacă moare lumea” asta înseamnă că o să murim pentru că nu vedem realitatea. Sper să nu fie gândul că după ce preşedintele îşi termină acest al doilea mandat ar trebui să-şi garanteze în vreun fel revenirea la conducerea PNL. Toţi preşedinţii României nu au mai avut succes în politica internă”, a spus Valeriu Stoica, citat de Mediafax.
El a mai spus că o mişcare Putin – Medvedev nu e de conceput într-o democraţie constituţională.
„O mişcare Putin – Medvedev nu e de conceput într-o democraţie constituţională. Eu sper ca Iohannis să nu sacrifice şansa României de dragul unui proiect politic personal. Singura soluţie este să se renunţe la Florin Cîţu. Criza politică nu poate fi deblocată decât prin demisia lui Cîţu. Dacă se stă în data de 25 septembrie, PNL va avea un preşedinte fără credibilitate politică. În firea lucrurilor este ca Florin Cîţu să-şi dea demisia. Cu cât trece mai mult timp, cu atât mai multe pagube vor fi pentru PNL şi România”, a declarat Valeriu Stoica, în emisiunea OFF/OnTheRecord, pe Aleph News.