Un guvern PSD-UDMR+minorități ar mai avea nevoie de 56 de voturi. De unde le poate lua
PSD ia în calcul pentru prima dată varianta unui premier tehnocrat după demiterea Guvernului Bolojan. Social-democrații susțin că fără PSD nu se pot crea majorități, însă calculele parlamentare arată că un Executiv cu PSD în componență ar putea depinde de sprijinul extremiștilor.
Social-democrații admit că analizează și varianta unui premier tehnocrat pentru formarea noului Guvern, după criza politică provocată în urma moțiunii de cenzură PSD-AUR, care a dus la căderea Executivului Ilie Bolojan.
Un guvern PSD-UDMR+minorități ar mai avea nevoie de 56 de voturi. De unde le poate lua
Deși până acum liderii partidului au respins constant ideea unui guvern minoritar cu premier tehnocrat, retorica pare că s-a schimbat favorabil în acest sens, mai ales după ce PNL și USR au anunțat ferm că nu vor mai face alianță cu PSD, după ce social-democrații s-au aliat cu extremiștii prorusi pentru a dărâma guvernul Bolojan.
Citește și: Grindeanu, chemat la Cotroceni. Ecuația lui Dan: Dacă, PNL și USR refuză PSD și PSD refuză AUR = PSD+UDMR?
Social-democrații consideră în continuare că ei sunt cheia formării unei majorități parlamentare "pro-europene", dar în urma deciziilor luate la unison de PNL și USR de a merge în opoziție, în tabăra PSD, care momentan susține că exclude un guvern cu AUR, prinde contur tot mai mult varianta unui guvern cu UDMR și grupul minorităților naționale, având ca premier un tehnocrat.
Citește și: Ilie Bolojan rupe definitiv „punțile" cu PSD: „Am separat apele. PNL și-a recâștigat respectul de sine"
Matematica parlamentară complică formarea noului guvern
Calculele din Parlament arată însă că PSD are mari dificultăți în construirea unei majorități fără sprijin suplimentar.
În prezent, configurația parlamentară este următoarea:
- PSD - 129 parlamentari
- AUR - 90 parlamentari
- PNL - 74 parlamentari
- USR - 59 parlamentari
- UDMR - 31 parlamentari
- Minorități - 17 parlamentari
- SOS - 15 parlamentari
- POT - 16 parlamentari
- PACE - 12 parlamentari
- Neafiliați - 21 parlamentari
O formulă PSD-UDMR-Minorități ar aduna 177 de voturi, insuficiente pentru o majoritate parlamentară. Astfel, social-democrații ar avea nevoie de încă 56 de voturi pentru a trece noul guvern prin Parlament.
PSD are puține variante pentru majoritate
Scenariul unei alianțe cu PNL și USR este considerat extrem de puțin probabil după conflictul politic dintre cele trei formațiuni din ultimii ani.
În același timp, o eventuală susținere din partea partidelor suveraniste precum SOS România, POT și PACE pare dificil de obținut, dar nu imposibilă având în vedere că cele 3 formațiuni extremiste au votat moțiunea de cenzură PSD-AUR.
O altă variantă ar presupune sprijinul AUR, scenariu care nu mai pare greu de crezut având în vedere că cele două partide au depus împreună moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan și au votat la comun și alte inițiative în Parlament.
De altfel, în vederea menținerii unei apariții "pro-europene", varianta unui premier tehnocrat începe să fie privită tot mai serios, în tabăra PSD, drept o soluție de compromis pentru evitarea unui blocaj politic prelungit.
România a mai avut un guvern tehnocrat în 2015
România a mai experimentat un executiv tehnocrat în 2015, după demisia guvernului condus de Victor Ponta. La acel moment, Guvernul a fost condus de Dacian Cioloș și a avut o susținere parlamentară extrem de fragilă, fiind atacat constant de PSD.
După acel mandat, PSD a revenit puternic la alegerile parlamentare din 2016, când a obținut aproape 50% din voturi.