zi a avut loc o primă dezbatere la Curte pe această speță, dar pronunțarea a fost amânată pentru 30 octombrie, potrivit G4media.
”Doamna Stanciu (Livia Stanciu, fosta președintă a ÎCCJ, propusă la CCR de președintele Klaus Iohannis – n. red.) l-a înfruntat pe Daniel Morar, a adus argumente pentru rămânerea lui Meleșcanu la șefia Senatului”, au mai adăugat sursele citate.
Potrivit acestora, argumentele aduse de judecătorul Daniel Morar pentru demiterea lui Teodor Meleșcanu sunt, printre altele, că s-a încălcat principiul configurației grupurilor parlamentare.
”Acest principiu este prevăzut în Constituție și trebuie respectat și la nivelul Regulamentelor parlamentare. Nu poți fi candidat la șefia unei Camere a Legislativului decât dacă faci parte din grupul care te-a propus. Or, domnul Meleșcanu a fost propus de PSD, fără a face parte din grupul PSD, ci din cel al ALDE”, au mai explicat sursele din cadrul CCR pentru G4Media.ro.
Acestea au mai subliniat că dezbaterile au fost sistate fără a se intra pe fond, urmând a fi reluate pe 30 octombrie, când se așteaptă și o soluție.
Pe 10 septembrie, senatorul ALDE Teodor Meleşcanu a fost ales, în plen, în cel de-al doilea tur de scrutin, preşedintele Senatului cu 73 voturi „pentru”, Alina Gorghiu, de la liberali, obţinând 59 de voturi.
Pe 11 septembrie, liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, anunţa că mai mulţi parlamentari din Opoziţie au semnat o sesizare către CCR privind modul în care Meleşcanu, fost ministru de Externe şi membru al ALDE, a fost ales la conducerea Senatului, având şi susţinerea social-democraţilor la acel moment.