Tensiuni interministeriale: Popescu, despre Năsui: În general anunță public și după aia vorbim

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 10.02.2021 - 09:06
Foto: digi24.ro

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, la Digi24, că nu discută înainte cu ministrul Economiei, Claudiu Năsui, ce anunță acesta din urmă public.

SHARE

Popescu a explicat situația în care se află cele două ministere, având în vedere că încă lucrează cu același aparat. De asemenea, deținătorul portofoliului de Energie a precizat că măsurile de granturi pentru IMM-uri, elaborate de PNL și criticate de Năsui, sunt bune.

“Dânsul poate să aibă nemulțumiri. Înainte, până în decembrie anul trecut, exista Ministerul Economiei Energiei și Mediului de Afaceri. Din el s-au desprins două ministere: Ministerul Energiei, unde pleacă toată partea de energie care există și Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

Până nu apar Hotărârile de Guvern ale celor două ministere, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, care este ministerul de anul trecut, asigură serviciile suport, de specialitate, pentru cele două ministere. De ce face acest lucru? Pentru că, neexistând cele două ministere, nu există organigramă, ștat de funcție, personal al ministerului.

Lucrăm în clădiri diferite cu același aparat de specialitate.

Când se vor face aceste HG-uri, fiecare minister își va lua personalul și suport și de specialitate și fiecare ministru își va vedea exact de problematica lui.

Dacă vorbim de măsurile pe care le-a luat PNL anul trecut, aici nu pot să fiu de acord cu dânsul. Nici măsura granturilor pentru microîntreprinderi – 2.000 de euro; Măsura 2 – granturi de capital de 150.000 de euro, nici măsura 3 granturi pentru investiții nu sunt măsuri care să nu fie țintite către IMM-uri, sunt măsuri foarte bune pentru ele.

Aici a fost o discuție în spațiul public. Cred în continuare că un antreprenor, dacă vrea să facă producție, trebuie să poată fi ajutat pentru extindere capacității de producție prin construcția unei hale.

E normal să finanțăm prin măsura 3 de investiții investițiile productive, care pot să însemne inclusiv o clădire, dar pentru producție.

Tot în Ordonanță scrie că nu se finanțează birourile. Dacă cineva a cerut finanțare pentru apartamente sau imobil de birouri, nu e eligibil. Degeaba a cerut. Probabil că dânsul nu a văzut în Ordonanță, că am văzut în spațiul public că sunt foarte multe cereri de birouri.

Întrebat dacă Claudiu Năsui îl anunță ce va anunța în spațiul public, Virgil Popescu a precizat: “În general anunță public și după aia vorbim. Cred că ar fi mai bine să discutăm înainte, pentru că aceste lucruri le-aș putea spune direct și aș stinge din fașă acest lucru”, a declarat Virgil Popescu, la Digi24.

Premierul Florin Cîțu a anunțat, săptămâna trecută, că va trimite Corpul de Control pentru a verifica cum sunt folosiți banii din Măsura 3 de granturi pentru firmele afectate de pandemie, spunând că vrea să se asigure că ajung la firmele care au cea mai mare nevoie.

Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, spune că măsura guvernamentală de ajutor nu își atinge scopul, mai mult de jumătate din proiecte fiind pentru achiziția de imobile.

Citește mai mult pe digi24.ro

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te