Nelu Tătaru i-a dat și replica șefului interimar al Senatului,Robert Cazanciuc, care a spus că PSD va vota legea când va corespunde „nevoii românilor” și că românii vor fi ridicați de pe stradă pentru „un simplu strănut”.
Ministrul Sănătății a spus că „niciodată, nici un român nu a fost luat de pe stradă pentru un simplu strănut, cel puțin din partea corpului medical. Acel pacient s-a prezentat la medicul de familie sau la o unitate medicală, unde a fost evaluat, testat, și s-a decis patologia. (...)
Suntem la nivelul lunii aprilie, în acest moment. Dacă cineva sau o anumită idee nu se împrăștia în mod agresiv în spațiul public chiar de factori politici ar fi trebuit ca la acest moment să fim la baza pantei ascendente și să nu trecem prin a două cocoașă a valului pandemic. Este un moment în care toată lumea ar trebui să depună toate eforturile tocmai pentru ca acest moment să meargă spre finalul lui și să nu mai repetăm momentul de acum patru săptămâni, când, crezând că s-a terminat am început să bagatelizăm tot ce a fost până acum, toate lunile în care am stat în casă, toți pacienții care au decedat, toate familiile care suferă și nu în ultimul rând cadrele medicale din primul front. Acum trăiesc un moment de dezamăgire că muncă lor a fost în zadar”, a spus Tătaru, la Digi24.
Totodată, ministrul a explicat că „absența legii ne creează probleme. Noi tratăm o boală transmisibilă. Boală înseamnă că trebuie să existe un moment în care cineva care transmite boala trebuie să rămână izolat. Neexistând parghia legală pentru acest lucru ne confruntăm cu o transmitere continuă și accentuată. (...) Pentru o boală transmisibilă, în care internarea este opțională, contează foarte mult această lege".
Senatorii au decis, sâmbătă, să amâne lucrările comisiei. Liberalii cereau ca votul final să fie dat duminică, însă PSD s-a opus.
Citește și: PSD nu vrea să voteze legea carantinei, susținând că nu corespunde „nevoii românilor”