George Simion, candidatul extremiștilor proruși la alegerile prezidențiale, a declarat luni, în cadrul unui interviu acordat postului Europa FM, că, în cazul în care va câștiga mandatul de președinte, va organiza un referendum național pentru reluarea turului doi, între Călin Georgescu, candidatul susținut la vedere de Federația Rusă, și Elena Lasconi, șefa USR.
Simion, "sub papucul" lui Călin Georgescu. Cum îi minte pe alegători că va aduce înapoi "turul 2"
„Este o sintagmă care descrie necesitatea de dreptate și revenirea la democrație. Că vom face un referendum, pentru că este în atribuțiile președintelui să facă un referendum, dacă românii își doresc să se reia alegerile începând cu turul 2, că vom face dreptate în alt mod, pentru ca voința cetățenilor români să devină lege, vom vedea”, a spus Simion, comentând sloganul „Turul 2, înapoi!”, folosit tot mai frecvent de extremiștii rusofili.
Liderul AUR a mai susținut că România „nu mai este o democrație”, ci un „regim hibrid”, și că anularea alegerilor, fără prezentarea unor dovezi clare, este un abuz grav. Pe de altă parte, Simion a respins constant toate dovezile care au dus la anulare alegerilor.
Sursa foto: Profimedia images
Citește și: Caracatița lui Călin Georgescu. Schema mamut de manipulare prin care voia să rusifice total România
Mai mult, liderii de la cel mai înalt nivel din Rusia, printre care Vladimir Putin, Alexandr Dughin, Serghei Lavrov, Serghei Narîșkin și Dimitri Medvedev și-au exprimat pe față susținerea pentru Călin Georgescu.
Citește și: Călin Georgescu, omul Rusiei. Lavrov a găsit vinovații pentru eliminarea candidatului extremist
Citește și: Alexandr Dughin, "creierul lui Putin", îl laudă pe Călin Georgescu: "E foarte util pentru Rusia"
„Suntem sub Republica Moldova și, într-o țară care pretinde că face parte din lumea liberă, într-o țară membru al Uniunii Europene și NATO, să anulezi alegerile, să nu prezinți dovezi pentru motivele pentru care s-au anulat alegerile, reprezintă o mare, mare problemă”, a declarat Simion.
Citește și: Serviciul de Informații al Rusiei îl sprijină pe Călin Georgescu. „UE a comandat inculparea lui”
Citește și: Călin Georgescu vorbește ca Putin: "România, sclava UE. Trebuie referendum pentru RO-Exit și NATO"
„Mă îndoiesc că există dovezi solide pentru care a fost justificată anularea alegerilor. Nu se face așa ceva într-o democrație”, a mai precizat liderul AUR.
În realitate, varianta "turul 2 - înapoi" este imposibil de readus, chiar și dacă George Simion apelează la varianta unui referendum. Mai mult, în contextul zecilor de dovezi despre ingerințele rusești și finanțarea campaniei prezidențiale cu zeci de milioane de euro din surse obscure, în contextul în care Călin Georgescu a declarat "Zero" cheltuieli de campanie, turul 2 din 2024 nu va mai putea fi adus niciodată.