Simion se laudă că renunță la subvenția de la buget, dar AEP anunță că i-a trimis banii în cont

AUR a scris pe Facebook că nu va încasa subvenția de la buget pentru partidele parlamentare și că va iniția o lege „prin care să fie oprit acest jaf din banii publici”. Datele de pe site-ul AEP o contrazic: banii sunt deja în contul AUR.
Autoritatea Electorală Permanentă scrie, pe site, că a virat în contul fiecărui partid politic în luna ianuarie 2021, în urma aplicării prevederilor Legii nr. 334/2006 privind finanțarea partidelor politice, sumele alocate în funcție de reprezentarea parlamentară și locală.
Din datele de pe site-ul AEP, AUR a încasat puțin peste 1,5 milioane de lei, doar pentru ianuarie.
L-am sunat pe George Simion pentru a-l întreba dacă banii i-au intrat în cont sau dacă, eventual, i-a returnat. Nu a răspuns. I-am comunicat prin SMS ce problemă doream să lămurim, dar, din nou, nu a răspuns.
De altfel, președintele AEP, Mitulețu-Buică, a declarat că AUR chiar a făcut o cerere pentru a-și încasa subvenția de la stat.
"La AEP a fost depusă în luna ianuarie cererea scrisă de către AUR pentru a primi subvenția. Pe baza acestei cereri s-au livrat banii, cred că undeva la 1, 5 milione lei, suma am anunțat-o de curând, este publică. Legea nu prevede o eventuală returnare a sumei sau redirecționarea banilor către alte scopuri", a declarat președintele AEP, Constantin Florin Mitulețu-Buică pentru HotNews.ro.
Cum se lăuda AUR, pe Facebook: „În plină pandemie, statul român alocă 4 milioane de euro ca