Șerban Nicolae și deputatul Mitralieră nu au intrat în Parlament: „Nu ne-a lăsat statul paralel”

DE Răzvan Chiruță | Actualizat: 15.12.2020 - 13:21
Mutarea lui Șerban Nicolae la PER nu a fost de succes
Mutarea lui Șerban Nicolae la PER nu a fost de succes

Șerban Nicolae, Cătălin „Mitralieră” Rădulescu și Liviu Pleșoianu nu au mai găsit loc pe listele PSD. Prin urmare, s-au mutat la Partidul Ecologist Român (PER). Numai că tot nu au intrat în Parlament. Nu pentru că nu ar fi fost votați, ci din motive mai sumbre, cred ei.

SHARE

Partidul Ecologist Român (PER) a obținut un scor infim la alegerile parlamentare din 6 decembrie: 1,12% din voturi la Camera Deputaților și 1,33% la Senat. 

Foarte departe de pragul de 5% de intrare în Parlament. PER a fost votat de circa 70.000 de români. 

Dănuț Pop, președintele Partidului Ecologist Român, a declarat pentru Newsweek România că formațiunea a avut acest scor pentru că a fost furată. 

Acesta a precizat că primirea în partid a celor trei a fost o decizie bună, dar nu știe dacă politicienii luați de la PSD vor mai rămâne în politică. 

„Nu eu decid dacă Șerban Nicolae sau Cătălin Rădulescu rămân în partid. Dacă continuă sau nu continuă. Eu mă bazez pe structurile pe care le-am obținut la locale. Avem șapte primari și 400 de consilieri locali și județeni.

Șerban Nicolae a făcut multe proiecte de legi, m-a ajutat cu cele privind limitarea scoaterii buștenilor și a cherestelei din țară, sau legea privind reducerea TVA la produsele bio.  

Cu Cătălin Rădulescu sunt amic vechi. El a fost tot timpul în opoziție în PSD, nu a fost...”, a declarat Dănuț Pop.

Întrebat dacă reputația proastă, de politicieni anti justiție, a celor trei nu a afectat electoral Partidul Ecologist, președintele formațiunii a negat. 

„Lui Șerban Nicolae i s-a pus aura asta de antijustiție, dar nu e chiar așa. Până la urmă,  el nu a făcut nici o lege pe tema asta.

Dar tot așa l-au făcut și șofer, deși el a fost avocatul lui Cătălin Voicu.

Eu m-am uitat și la ce pot să facă și la ce pot să aducă plus la PER. M-am uitat la zona asta de legislație, Șerban Nicolae e priceput ca politician, are experiență. Și e un comunicator foarte bun”, a menționat Dănuț Pop.

Șerban Nicolae nu a venit cu mâna goală. A cheltuit 45.000 de lei pentru campania electorală a PER. Totuși, banii au fost cheltuiți degeaba. 

„Nu am intrat în Parlament pentru că nu ne-a lăsat statul paralel. E foarte simplu. AUR era sub mine la locale, l-am bătut de nu știa de el, cu 0,4%, nici o treime din ce am luat eu. De la 0,4% ajunge într-o lună și jumătate la 9%.

Nu am avut oameni în  secțiile de vot, ca să ne putem apăra voturile. Eu am fost la vot, dar votul meu nu e.

Am prieteni, cunoștințe care au fost la secție și care au votat cu mine, dar nu se regăsesc voturile lor.

Sistemul e pentru ei, uitați-vă cum împart locurile în  Parlament. Se fură și s-a furat, ne batem cu morile de vânt”, a declarat Dănuț Pop, liderul PER, pentru Newsweek România.

 

Ce spun Liviu Pleșoianu și Șerban Nicolae

„Știu că oamenii care doresc schimbarea au fost învăţaţi şi obişnuiţi să aştepte ca cineva – mereu ALTCINEVA – să «lupte cu Sistemul», să învingă pentru toată lumea balaurul.

V-o spune unul care s-a luptat cu Sistemul – e EXACT ceea ce Sistemul îşi doreşte: să ne consumăm energiile în lupta asta inegală, fără sorţi de izbândă. Nu vă iluzionaţi! Sistemul însuşi este cel care mai permite, CONTROLAT, din când în când, câte o «victorie» împotriva Sistemului”, a scris pe Facebook Liviu Pleșoianu.

„Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături în activitatea publică, celor care au crezut în onestitatea și profesionalismul demersurilor mele. Cei mai mulți nu mă cunosc personal. Este cu atât mai onorantă pentru mine această susținere.

Nu regret nimic și nici nu vreau să schimb nimic. Voi continua să-mi iubesc Țara și poporul. Multă sănătate tuturor, sărbători cu bine și să ne ajute Dumnezeu!”, a notat și Șerban Nicolae.
Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te