Se apropie alegerile: Primăria București anunță că au început lucrările la Spitalul Metropolitan

Gabriela Firea a declarat că lucrările vor dura aproximativ trei ani, iar spitalul va avea aproape 1000 de paturi și 31 de săli de operație. Investiția se ridică la 400 de milioane de euro, iar spitalul va trata anual 300.000 de pacienți.
„Așa cum am promis, Spitalul Metropolitan
Clădirea spitalului, cu toate circuitele medicale și aparatura ultramodernă, va fi gata în maximum 3 ani, potrivit contractului semnat cu asocierea Compania Municipală Consolidări S.A. și Trustul de Clădiri Metropolitane București S.A.
Întregul complex va fi compus din: 3 corpuri de clădire cu destinația spital, un turn cu 7 etaje dotat cu heliport și în cadrul căruia se vor regăsi spații de cazare pentru rudele pacienților și cabinete medicale, o clădire pentru grădiniță și creșă, un bloc cu locuințe pentru personalul medical și spații verzi.
Valoarea contractului pentru întreg complexul se ridică la peste 2,8 miliarde de lei fără TVA.
Spitalul va asigura pacienților servicii în următoarele specialități medicale: obstetrică-ginecologie (obstetrică, ginecologie, neonatologie, fertilizare), cardiologie, chirurgie cardiovasculară, chirurgia capului și a gâtului (BMF, ORL, oftalmologie), chirurgie toracică, chirurgie generală, neurochirurgie, neurologie, pneumologie, gastroenterologie, hematologie, urologie, medicină internă (nefrologie, nefro-dializă, diabet și boli de nutriție, reumatologie), recuperare-reabilitare. Secția mamă și copil va funcționa separat de clădirea principală a spitalului și va cuprinde resuscitarea medicală pediatrică, neonatologia și secția de ginecologie-obstetrică, inclusiv urgențe.
”Pentru accesul facil în zona spitalului, care va fi ridicat în Șos. Pipera, va fi construită o nouă stradă cu două benzi pe sens și linie de tramvai, Strada Spitalului. Suprafața construită desfășurată a complexului este de aproximativ 250.000 mp. Vor fi amenajate peste 1.300 de locuri de parcare, dintre care doar aproape 200 la suprafață”, se mai arată în comunicatul transmis de PMB.
Complexul va avea peste 30.000 mp de spații verzi, iar clădirile vor fi eficiente energetic datorită utilizării unor surse de energie sustenabilă: panouri solare, centrală în cogenerare și pompă de căldură aer-apă.