Rareș Bogdan știe de ce s-a ajuns la 30.000 de protestatari în stradă. Unde a greșit Guvernul. Rareş Bogdan spune că s-a greşit atunci când nu s-a vorbit cu protestatarii, în primele 48 de ore.
"Cei care au venit din Botoșani, din Satu Mare, din Brăila sau de la Caracal, până aici, cu tractoarele, nu au venit de fericiți, nu au venit de bine ce le este", a spus Bogdan.
Rareș Bogdan știe de ce s-a ajuns la 30.000 de protestatari în stradă
El continuă astfel:
"Cred că s-a greșit că nu s-a vorbit cu ei în primele 48 de ore. Faptul că nu au avut acces în București se poate discuta, dar așa cum Radu Vasile, Dumnezeu să-l odihnească, s-a dus și a stat cu demonstrații, așa cum Teodor Stolojan, să-i dea Dumnezeu sănătate, a stat timp de 3 zile câte 16-17 ore cu cei care manifestau în Piața Victoriei sau în Piața Universității, la acea vreme.
Citeşte şi: Rareș Bogdan a anunțat cine va fi noul președinte al României. Ce surpriză se pregătește în PNL
Așa cum Nicolae Ciucă, în luna iunie, a stat nu mai puțin de 12 zile în negocieri şi în cele din urmă a ajuns la încheierea grevei profesorilor. Cred că la fel trebuia să procedeze și domnul Barbu.
La fel trebuiau să procedeze și domnul Grindeanu, și toți ceilalți, pentru că, de la 300, s-au făcut 3.000 sau 30000.
Citeşte şi: Rareş Bogdan: În 10 ani se va trăi mai bine în România decât în Portugalia
Eu cred că nu trebuie să mai pierdem nici o oră, nici o zi și ar trebui începute discuții extrem de serioase, extrem de aplicate.
Sunt lucruri care pot fi rezolvate. Sunt lucruri care e foarte greu să le rezolvi sau aproape imposibil, dar trebuie explicat oamenilor", a spus europarlamentarul liberal Rareş Bogdan.